Rolul Aradului

Istoriografia românească tradiţională reţine, pentru Arad, doar rolul pe care oraşul nostru l-a jucat în ceea ce priveşte pregătirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Tratatele privind Istoria României, dar şi manualele şcolare sau cursurile universitare de până acum, după ce trec în revistă activitatea Consiliului Naţional Român Central de la Arad din perioada octombrie-noiembrie 1918, mută centrul de interes înspre Alba Iulia şi, mai apoi, către Bucureşti, în funcţie de şcoala istorică de la care se revendică. Lucru total păgubos în ceea ce ne priveşte, cu atât mai mult, cu cât există suficiente documente care să ateste faptul că, vreme de peste două decenii, Aradul a fost capitala politică a românilor transilvăneni. Altfel spus, din 1895 şi până în anul 1918, aproape toate marile hotărâri privind activitatea Partidului Naţional Român au fost luate la Arad, în interiorul nucleului puternic constituit în jurul ziarului „Tribuna Poporului”.
Spre diferenţă, sibienii sunt cât se poate de sensibili la perioada 1881-1894 şi au aruncat pe piaţa istoriografică tone de publicaţii în care preamăresc rolul avut de Sibiu în coordonarea activităţii politice a românilor transilvăneni din acea perioadă sau despre ceea ce-a reprezentat „Tribuna” sibiană în publicistica acelor vremi. Cinste lor, dar după această perioadă intervine rolul nostru, al arădenilor. Aici, la Arad s-a impus reluarea activismului politic şi tot la Arad tribunismul a ajuns la deplina-i maturitate. Până acum, am pus prea mare accent pe scurta perioadă istorică de la sfârşitului anului 1918, risipindu-ne energiile doar pe acest capitol. După 1989, când 1 Decembrie a fost decretată Zi Naţională a României, abordarea problematicii Marii Uniri a devenit, esenţialmente, o problemă naţională. În ceea ce ne priveşte pe noi, arădenii, avem ocazia să cercetăm şi să punem în valoare ultimele două decenii de dinaintea Marii Uniri, când Aradul a jucat un rol major în istoria românilor transilvăneni. Prin publicaţii bine documentate şi elaborate, pu­tem să impunem cu succes Ara­dul în istoriografia românească în ceea ce priveşte deceniile care au premers Marii Uniri. Vorbim despre un adevărat zăcă­mânt de aur, pe care trebuie să-l exploatăm în folosul nostru, al arădenilor. La acest capitol, Timişoara, Oradea, Clujul, Braşovul sau Sibiul n-au decât să stea în umbra Aradului şi să recunoască marile merite naţionale ale unor iluştri arădeni, ca Mircea V. Stănescu, Alexandru Mocioni, Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Vasile Goldiş, Ioan Slavici, Ioan Russu-Şirianu, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Mihai Veliciu şi atâţia alţii.