Înainte de urcarea în autocarul ce i-a dus la Moneasa, UTA a realizat prima achiziție a iernii. Alin Roman, fost internațional de juniori (Under 17 și Under 19) al echipelor naționale de juniori, a semnat un contract valabil până în vara anului 2017 cu gruparea fanion a Aradului. Fotbalistul de 21 de ani vine să completeze un post puțin deficitar în toamnă prin neacomodarea lui Sorian, acela de mijlocaș central ofensiv.
– Alin, ce ai simțit când ai semnat contractul cu UTA?
– Vin la o echipă mare, cu tradiție, dar pe undeva sunt obișnuit cu asta. Am mai jucat la Dinamo și Timișoara, iar acum sper să mă integrez și în această frumoasă echipă. Avem valoare să promovăm chiar din acest sezon, mai ales în condițiile în care multe contracandidate au probleme.
– Simți deja că echipa poate să realizeze un obiectiv atât de important precum promovarea?
– Cu siguranță, pentru că am în jurul meu jucători importanți, unii cu jocuri în Liga Întâi, toți sunt în formă și bine pregătiți. Sper să mă pregătesc și eu bine în acest cantonament de acumulare și să intru în acest grup frumos și să ajut și eu la realizarea unor performanțe.
– De ce crezi că în două zile
i-ai și convins pe cei de la UTA să-ți pună pe masă un contract?
– Nu știu ce să zic, am venit ieri la Arad, am jucat o jumătate de oră cu Pâncota… Dar, antrenorii și președintele mă cunoșteau de ceva timp și probabil de aceea am fost reținut în lot. Sper să le demonstrez că nu s-au înșelat apelând la mine. Am reușit să semnez repede și să prind acest cantonament foarte important pentru mine.
– Speri să prinzi echipa și să joci poate încă din prima etapă a primăverii?
– Cu siguranță, de asta am venit. Vreau să mă integrez, să joc cât mai multe minute și să ajung la nivelul la care am fost când am început să joc în Liga II-a.
– Sunt zile grele la Moneasa…
– Chiar îmi prinde foarte bine această pregătire fizică. Ultimul cantonament a fost în iarna trecută cu domnul Artimon.

A1 121
ANM anunță cod portocaliu de vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, la Craiva, deși cerul este cât se poate de senin
citește mai mult »