Într-un an în care competițiile sportive anulate au fost mai multe decât cele disputate, sunt totuși câțiva atleți care au reușit să cucerească medalii și să devină campioni na­ționali în sală, dar și în aer liber.
Federația Română de Atletism a dat startul unui proiect denumit „CAMPIONII ROMÂNIEI 2020”. Proiectul își propune să scoată la lumină atleții care în ciuda condițiilor grele de pregătire provocate de pandemie au reușit totuși să obțină rezultate excelente, atât la na­ționalele din februarie, de la București, cât și la cele din toamnă, de la Cluj-Napoca. Andrea Miklos este campioană națională în proba de 400 m în sală, la tineret și seniori. Românca nu a putut participa la Naționalele în aer liber de la Cluj Napoca din cauza unei accidentări, însă e convinsă că anul 2021 va fi unul de excepție pentru ea. Să nu uităm că Andrea Miklos este medaliată cu bronz la ultima ediție a Campionatelor Europene de tineret în aer liber, de la Gavle 2019, în proba de 400 m.
„– Cum ai descrie anul competițional 2020 în câteva cuvinte?
– Anul competițional 2020 a fost unul destul de dificil și de scurt. Atleții au trebuit să se pregătească în condiții neprielnice, iar performanța era greu de atins în această perioadă.
– Într-un an în care competițiile anulate au fost mai multe decât cele disputate, ai reușit totuși să devii dublă campioană națională în sală. Care a fost cheia succesului?
– Da, într-adevăr. În sală am avut un sezon extraordinar. Am reușit să făc record perspnal la 400 m, am reușit să cuceresc medalia de aur la Balcaniadă și, în același timp, am devenit campioană națională de tineret și seniori. Din păcate, în vară, din cauza unei accidentări, nu am reușit să concurez și să îmi trec în palmares alte medalii. Cu toate acestea, pot să spun că succesele meu au avut la bază două lucruri: munca mea și antrenoarea mea. Doamna Magdolna Kanizsay a fost lângă mine în orice moment și îi sunt recunoscătoare pentru tot ajutorul oferit.
– Care a fost cel mai greu moment din acest an?
– Off… Cel mai greu moment l-am trăit la Campionatele Internaționale ale României. Acolo, în proba de 200 m, am suferit o accidentare la biceps, iar sezonul meu în aer liber s-a încheiat.
– Dar cel mai plăcut?
– Cel mai plăcut moment a fost acela în care am putut să alerg din nou în întrecerile în aer liber. A fost o bucurie de nedescris să pot concura din nou după perioada de izolare. Iar prin concursurile susținute am căpătat și mai mare încredere în forțele proprii și mi-am demonstrat că nimic nu este imposibil.
– Cum ți-a schimbat viața pandemia de coronavirus?
– Ciclul obișnuit din viața de zi cu zi s-a schimbat. A trebuit să mă adaptez din mers pentru a-mi menține ridicat nivelul evoluțiilor. Nu a fost și nu e deloc simplu, dar trebuie să mă obișnuiesc dacă doresc să facă în continuare performanță. Nu mă plâng, dar este o provocare peste care trebuie să trec.
– Ce îți propui pentru 2021?
– În primul rând îmi doresc să fiu 100% sănătoasă pentru a mă putea pregăti pentru marile competiții ce vor avea loc anul viitor. Îmi doresc foarte mult să realizez baremul de calificare la Jocurile Olimpice și vreau totodată să cuceresc o medalie la Campionatele Europene de tineret. Pe lângă toate acestea, vreau să particip și la Europene de sală pentru seniori.
– Care este marele tău vis, ca și sportiv și ce vei face pentru a-l îndeplini?
– Cel mai mare vis al meu este să urc pe podium la toate concursurile de seniori: Europene, Mondiale și Jocuri Olimpice. Totodată, îmi doresc sănătate maximă și vreau ca toți apropiații mei să mă susțină necondiționat, ca și până acum“, au fost întrebările la care atleta Andrea Miklos a răspuns în cadrul proiectului „CAMPIONII ROMÂNIEI 2020”. 

Recomandările redacției