România, America şi Europa

Ce ar trebui România să aleagă, America sau Europa? Este o dezbatere care
s-a reaprins în spaţiul public după vizita preşedintelui francez Francois Hollande. Potrivit unora, România nu ar trebui să rişte, nici în ruptul capului, să supere cumva marele aliat de peste ocean, sau Marele Licurici, pentru că, nu-i aşa, el este cel care ne-a dat totul, iar europenii de teapa lui Hollande şi a lui Merkel nu sunt decât nişte indivizi care vor să pună beţe-n roate Statelor Unite.
Lucrurile nu sunt însă atât de simple. Este adevărat, România trebuie să-şi respecte angajamentele luate faţă de partenerul american, dar nu toate lucrurile pot fi judecate în alb şi negru. Cu atât mai mult cu cât, o posibilă strângere a legăturilor cu Germania şi Franţa, adică cu nişte state democratice, care sunt şi ele aliate ale SUA, nu ar trebui să fie comparată cu o înţelegere pe sub masă făcută cu Rusia. Asta, deşi, la nivelul relaţiilor internaţionale, nu prea există prieteni devotaţi, ci numai interese. Dacă americanii nu ar avea interesul să ne fie aliaţi, ne-ar fi lăsat şi acum, cum au făcut-o după Al Doilea Război Mondial, în sfera de influenţă a Moscovei. Unde mai pui că tot ca urmare a unor interese, ambasadorul SUA la Chişinău ne-a cam dat peste nas atunci când a vorbit despre faptul că Moldova nu este România. Astfel, din punctul meu de vedere, orice discuţii cu partenerii din Uniunea Europeană sunt mai mult decât bine­venite, fie că este vorba despre înfiinţarea unei forţe armate europene, fie de alte proiecte, pentru că numai aşa ne putem integra mai profund, numai aşa putem obţine statutul de membru cu drepturi depline. Unde mai pui că înainte de a fi parteneri ai SUA, suntem europeni. În plus, trebuie să avem o plasă de siguranţă, în situaţia în care alegerile din Statele Unite vor fi câştigate de Do­nald Trump, un candidat care a dat tot felul de declaraţii îngrijorătoare cu privire la modul în care vede el politica externă şi implicarea americană în Europa. Un om ca Trump la Casa Albă ar putea să fie o bombă cu ceas, iar noi trebuie să fim pregătiţi şi pentru această eventualitate, după cum trebuie să fim foarte bine pregătiţi pentru a face faţă unui nou val de imigranţi, în situaţia în care Turcia lui Erdogan deschide robinetul.
Pe de altă parte, responsabilii de la Bucureşti ar trebui, din punctul meu de vedere, să fie mult mai fermi la capitolul economic, atunci când negociază politica de alianţe. Am mai spus-o şi o spun din nou, România mai are încă multe de recuperat în ceea ce priveşte nivelul de trai, iar o creştere a acestuia este în strânsă legătură cu sănătatea economiei. Or, o economie care face cu ochiul investitorilor străini doar pentru că preţul forţei de muncă este încă foarte scăzut, nu este o economie sănătoasă. Dacă o firmă ameninţă că pleacă din România din cauză că muncitorii vor să fie plătiţi omeneşte, nu are decât să plece unde vede cu ochii. Dar dacă le spunem americanilor, englezilor, francezilor sau germanilor că suntem alături de ei doar dacă firmele lor vin să creeze plus valoare la noi şi oferă salarii decente, sunt sigur că aceştia vor găsi mijloacele necesare să-şi convingă oamenii de afaceri să fie mai darnici cu angajaţii lor de aici. De asemenea, nu ar trebui uitată nici problema Basarabiei şi a celorlalte teritorii româneşti pierdute în urma pactului Ribbentrop-Molotov.