România are nevoie, acum, mai mult ca niciodată, de un miracol pentru a renaște!

0
175

Trăim într-o lume aflată într-o criză carac­teristică începuturilor de milenii, din care încă nu știm cum vom ieși, care vor fi consecințele, dar mai ales, dacă perioada următoare va fi limpede sau tot mai tulbure.
În Statele Unite ale Americii mai mult ca sigur Justiția va decide câștigătorul alegerilor! Persoana care va ocupa Biroul Oval -Trump sau Biden, va decide, fără echivoc, evoluția omenirii!
Fie vom fi martorii resuscitării statelor naționale, fie mai repede sau, și mai repede, vom asista la instaurarea unui Guvern Mondial!
În scumpa noastră patrie tensiunile sunt la fel de mari căci, cinetica politicii dâmbovițene a indus, de fiecare dată, o putere insta­lată care, în lipsa unei siguranțe naționale, a pus și pune, mai ales acum, la grea încercare întreaga rețea românească.
De aceea, nu partidele, ci oamenii și proiectele lor pot regla aceste tensiuni astfel încât, casa noastră să nu ia foc!
Sunt licențiat și în științe economice și în construcții, de aceea nu este „doar” o metaforă cât mai ales, un portofoliu de idei pe care doresc a-l pune la dispoziția arădenilor!
Dacă dumneavoastră concitadinii, conjudețenii mei veți aprecia că sunt vrednic de a intra în Camera Deputaților acest portofoliu poate contribui, cum spuneam, la asigurarea societății noastre.
Arareori am vorbit despre mine, lăsând pe alții să o facă, iar când am vorbit despre mine, ei bine, au fost ocazii cu totul speciale.

Chiar dacă este unul din drepturile ce­tă­­țenești – dreptul de a alege și de a fi ales – consider că alegerile pentru Parlamentul României reprezintă unul din evenimen­tele importante și din viața mea, dar și a tuturor românilor!
Iată, motivul pentru care voi vorbi des­pre mine și voi mărturisi.
În primul rând, mărturisesc iubirea pentru semeni și dragostea pentru scumpa noastră patrie, România!
Sunt patriot și licențiat al Universității de Vest „Vasile Goldiș” în specializarea „Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor”, Arad 2013.
În prezent, studiez la Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara, pentru obținerea licenței în Finanțe-Bănci.
Mai spun că, prin educație aleasă – familială, școlară sau universitară omul devine măsura faptelor sale și zidul de apărare al patriei, de aceea mulțumesc părinților, profesorilor, lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-au dăruit pentru ca eu să pot învăța!
Va trebui să decideți domniile voastre dacă sunt sau dacă nu sunt vrednic de a fi reprezentantul arădenilor în Parlamentul României.
În drumul meu către maturitate am avut de străbătut sumedenie de examene unele dificile din cale-afară, mai cu seamă cele cărora îmi datorez cariera profesională dar, chiar dacă au rămas undeva într-un trecut, cu fiecare zi ce trece în timp, ele mă obligă și mă țin ancorat în competiția cu mine însumi, iar prin inima mea cu Dumnezeu.
Trebuie să facem tot ce ne este în pu­tere pentru a rămâne în istorie, iar România să nu cadă!
Am intrat într-un partid mic în care am să învăț a ucenici politica, dar mai ales pentru ca din iubire pentru semenii mei să schimb ceea ce nu merge bine.
Consider că fiecare dintre noi are obligația – cel puțin morală – de ajutorare a persoanelor aflate în dificultate mai ales a copiilor nevoiași, pentru a asigura hrană, adăpost și accesul la educație! Viitorul nostru este unul comun, nu individualist.
Doresc ca această experiență să o pun la dispoziția colegilor mei din Camera Depu­taților și să legiferăm programe naționale pentru toți copiii nevoiași din România!
Sunteți, dumneavoastră arădenii, în măsură a aprecia investițiile pe care firma mea de construcții civile și industriale le-a făcut și le desfășoară în continuare pe raza județului și cred că și această expertiză pot să o transfer către legislativ.
În materie de fiscalitate, de asemenea doresc să contribui la eliberarea unor po­veri, cum ar fi perceperea unor taxe de către stat înaintea plăților pe care agenții economici le înregistrează și contabilizea­ză cu mari întârzieri, ceea ce nu e bine!
Este nevoie de relaxare fiscală, dar mai ales este stringentă nevoie de politici fiscale prietenoase agenților economici români și mai ales valutei naționale!
Un gânditor al Orientului îndepărtat spune despre lume că este …„asemeni unei flori de zăpadă: dacă o apuci cu mâna, se topește imediat. Nu rămâne nimic, decât mâna udă. Dar dacă o pri­vești, doar s-o privești, atunci floarea de zăpadă își dezvăluie frumusețea ca oricare floare din lume“.
Acesta este miracolul!
România are nevoie – acum, mai mult ca niciodată, de un miracol pentru a renaște!
Toate partidele ce au urmat ceaușismului au avut politici antiromânești, deși vorbeau în numele poporului, de aceea este nevoie de alternativă!
Alianța pentru Renașterea Națională, candidatul Ovidiu PALCU – credem în vinde­carea României și CEREM fiecărei Familii, Credincioșilor, indiferent de confesiunea lor, VOTUL FAVORABIL!
Alături de celelalte partide naționaliste suntem alternativa favorabilă, căci poporul român nu mai poate fi înșelat cu fraze lus­truite!
Vă voi aduce aminte de clipe emoționante din învățătura creștină pentru a-i face și pe cei care m-ar întreba – „Ce-mi trebuie mie politică?“ să priceapă și un alt fel de a răspunde, mai puțin violent, dur… „De-aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
Și de-aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de-aș ava atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”
Vă asigur de dragostea mea pe care o așez cu smerenie, întru adevăr, corectitudine, dreptate și cinste, întocmai după învățătura Apostolului Pavel!
Cu dragoste, așa mă voi purta față de dumneavoastră și eu și echipa din care fac parte, bucurându-ne împreună de adevăr.
Adevărul care calcă nedreptatea!
Cu credință, în bunul Dumnezeu, cel ce ne dăruiește toată avuția și libertatea de a trăi!
Cu nădejdea că împreună putem spori lumina și dragostea, căci ea este cea mai mare dintre toate!
Sunt și voi fi la dispoziția dumneavoastră întotdeauna, de aceea nu am să cad niciodată!
Al vostru,
Ovidiu Palcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.