România în tranşee

Din capul locului o spun că nu sunt de acord cu ordonanţa privind graţierile. Sau, cel puţin, cu actuala formulare. Dar, în acelaşi timp, nu sunt de acord nici cu manifestările din stradă, oricât de civilizate sunt ele. Manipularea este mare şi de o parte şi de cealaltă. Iar efectul imediat este că societatea românească este împărţită în două. Iar mass-media au un rol covârşitor în a întreţine ruptura din societate, iar aici mă refer la majoritatea instituţiilor de presă, în special televiziuni, care şi-au făcut un obicei din a manipula uneori grosier opinia publică.
Dacă dăm ceasul istoriei înapoi, doar puţin, nu mult, vedem că ne-am confruntat cu aceeaşi situaţie şi pe vremea regimului Băsescu. Şi nu o dată, ci cel puţin în două rânduri, cu prilejul celor două suspendări. Dincolo de disputa strict politică, practic românii au fost învrăjbiţi contra românilor. Şi nu doar pe plan mediatic, ci şi direct şi personal. Cunosc cazuri în care vecini sau colegi de muncă nu şi-au mai vorbit vreme de câteva luni, doar pentru faptul că s-au situat în tabere opuse, într-un război care nu era al lor şi din care nici unul dintre ei n-a câştigat nimic.
Acum, o nouă vrajbă este întreţinută de clasa politică, iar oamenii obişnuiţi sunt „chemaţi” iarăşi în tranşee, într-un război care nu e al lor şi din care nu vor câştiga nimic, oricât de mare este presiunea străzii sau contrapresiunea „binomului” PSD-ALDE, aflat la adăpostul votului popular din decembrie.
Este doar o iluzie că cei 50, 80 sau 100 de mii de protestatari pot schimba ceva, doar prin simpla lor prezenţă în stradă. Este mai degrabă o luptă surdă. Nici măcar metodele nu sunt noi, ci parcă o repetare a „mini-mineriadelor” din 2012 – mitingul „Arafat” – sau 2015 – mitingul „Colectiv”. În primul caz, plecarea lui Boc şi mai apoi a lui MRU din fruntea Guvernului s-au datorat schimbării polului de putere, iar în cel de-al doilea, demisia lui Ponta şi instaurarea unui Executiv tehnocrat a fost o combinaţie între strategia PSD – un PSD în pierdere  accentuată de capital electoral, la acea vreme – şi spectrul apariţiei unor dosare, care în cele din urmă au şi apărut, care ar fi dus tot la diminuarea capitalului electoral. Şi, nota bene, în fiecare dintre cazuri, atât guvernele PDL-Boc şi PDL-Ungureanu, cât şi Executivul PSD-Ponta erau la capăt de mandat. Guvernul Dragnea (orcât ar încerca să mă convingă cineva, nu pot să-i spun Guvernul Grindeanu) este la început de drum şi nu va ceda la nici un fel de presiune, cu atât mai puţin la cea a străzii.
Dincolo de vrajba naţională, aceste mani­festări nu vor avea un rezultat clar. Poate doar o cosmetizare a respectivei Ordonanţe, pe care poate chiar şi Dragnea şi-o doreşte, cel puţin din două motive. Primul, ca să arate că este dispus la unele concesii – repet, de formă, fondul fiind clar creionat –, iar cel de-al doilea, pentru că astfel poate să arate cu degetul înspre Opoziţie, în varianta în care programul de guvernare al PSD dă unele rateuri.
Şi, uite-aşa, după ce primăvara va mai domoli „fierbinţeala” protestatarilor, lucrurile se vor linişti, graţierile vor primi undă verde, poate cu mici modificări, iar noi vom rămâne doar cu amintirea unui nou episod, istoric şi isteric, deopotrivă.
P.S. Rămân totuşi cu paradoxul PSD, care dintr-un contestatar al „directivelor” Uniunii Europene, acum a devenit partizan al sfaturilor de la Bruxelles, care ne spun că avem prea mulţi deţinuţi. C-aşa e UE, uneori mumă, alteori ciumă, în funcţie de interese, desigur…