Denis Alibec, atacantul echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, luni seara, după terminarea partidei câştigate în Austria, scor 3-2, că nu are nicio emoţie în ceea ce priveşte meciul din această seară cu Islanda din barajul de calificare la EURO 2020 dacă prima reprezentativă va juca în acelaşi fel.
„Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să câştigăm în această seară. Se vede că avem entuziasm şi că vrem să jucăm fotbal. Şi cu siguranţă vor veni şi rezultatele. Dacă vom juca aşa nu am nicio emoţie că nu vom trece de Islanda“, a declarat Alibec la televiziunea Pro Tv.
Alibec a afirmat că a ştiut că şutul său îl va păcăli pe portarul austriac, terenul fiind umed.
„Important este să câştige echipa. Mă bucur şi eu că am marcat. E important pentru mine ca un antrenor să-mi dea încredere şi atunci dau totul în teren. Ştiam că terenul este ud şi dacă voi trage cu pământul va fi greu pentru portar cu siguranţă. Toată echipa a jucat bine, suntem foarte bucuroşi că suntem pe primul loc“, a adăugat marcatorul primului gol al României.
Echipa naţională de fotbal a României a învins reprezentativa Austriei cu scorul de 3-2 (1-1), luni seara, pe Woerthersee Stadion din Klagenfurt, în Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor.
După 3-2 la Klagenfurt, prima victorie a lui Mirel Rădoi ca selecţioner, şi 5-1 pentru Norvegia în faţa Irlandei de Nord, România este liderul grupei, cu 4 puncte, urmată de Norvegia, 3 puncte, Austria, 3 puncte, Irlanda de Nord, 1 punct.
 

Recomandările redacției