Coincindență sau nu în zilele în care Naționala Under 19 a României disputa două amicale în Finlanda, unul dintre internaționalii UTA-ei rămânea la Arad pentru a evolua contra Mioveniului, dar și pentru a fi subiectul celui mai scump transfer din istoria Campioanei Provinciei. Dennis Man nu va mai fi convocat de Costel Enache din postura de jucător al „Bătrânei Doamne”, pe „baricade” dintre „alb-roșii” urmând să rămână, cel mai probabil, Ionuț Tănase Adrian Petre și Dennis Lazăr.
Ultimii doi au și jucat duminică și azi la Helsinki, unde „tricolorii” au obținut un 0-0, respectiv o victorie cu 1-0. Golul din meciul de miercuri seară a purtat semnătura lui Florin Coman, de la Viitorul Constanța, Adi Petre fiind folosit pe toată durata reprizei secunde, în timp ce Lazăr a intrat pe gazon doar 8 minute. În prima confruntare, pu­ternicul atacant arădean evoluase în primele 57 de minute, în timp ce Dennis Lazăr nu a putut fi folosit din pricina unei răceli.
Cel puțin Petre e așteptat ca pâinea caldă la Arad, anunțându-se de acum punct fix al atacului utist după plecarea lui Man la Steaua. Interesant este ce va face UTA peste o lună de zile când reprezentativa Under 19, cu Tănase și Petre printre convocați, va disputa preliminariile Campionatului European în Olanda, având în vedere că ambii fac parte din planurile lui Roland Nagy pentru un „unsprezece” ideal.

Recomandările redacției