România va purta la Jocurile Olimpice de la Tokyo un echipament special

0
239
Tricoul de joc de la Tokyo va fi purtat de jurnaliști români și influenceri care susțin această generație fotbalistică

După mai bine de jumătate de secol, fotbalul românesc revine la Jocurile Olimpice iar performanța reușită de eroii acestei generați Hagi sau Coman a realizat în 2019 nu doar cea mai bună performanță din istoria României U21, semi este onorată cu un kit de joc în ediție limitată.

Generația lui Pușcaș, Radu, în finalele Campionatului European, ci a readus fotbalul nostru la Jocurile Olimpice după peste jumătate de veac. Tot la Tokyo, dar în 1964, o altă generație de talent, în care se regăseau Adamache, Ienei, Pîrcălab și Dan Coe, reprezenta România.

În 2021, cei care și-au spus „generația de fier” merg în Japonia pentru a demonstra încă o dată că puterea fotbalului trece dincolo de capriciile vremurilor și bucură totdeauna românii. Într-o lume schimbată și plină de restricții, avem nevoie mai mult ca oricând de spiritul eroilor din teren.

Federația Română de Fotbal a creat împreună cu suporterii un echipament de joc special, dedicat sărbătorii olimpice. Am lansat fanilor provocarea de a imagina designul echipamentului și am primit aproape 100 de propuneri. Ulterior, comisia formată din Horia Brenciu (artist), Vlad Munteanu (manager operațional loturi naționale FRF), Alfonso Flores (manager sponsorizări Joma) și reprezentanți ai departamentelor comunicare și marketing FRF a ales viziunea câștigătoare a lui Cătălin Marian.

Apoi, alături de partenerul tehnic Joma, am elaborat tricourile, șorturile și jambierele, iar acum „armura” eroilor noștri se întoarce la suporteri.

Sub blazonul protector al echipelor naționale, cu flacăra olimpică aprinsă spre a veghea acest parcurs, tricoul e gata!

În culori noi, așteaptă să-l îmbrăcăm pentru încă o poveste frumoasă, de la nopțile italiene spre diminețile japoneze care vor rămâne în istorie…“, transmit cei de la FRF pe site-ul oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.