Devenim, pe zi ce trece, o ţară tot mai îndepărtată de Europa civilizată. Parcă ne îndobitocim, mai ales la vârful patriei, unde aleşii naţiunii se întrec în a săvârşi cele mai jalnice şmecherii legislative. Astfel, un ministru este descoperit că a abuzat de 1.500 de ori, în trei sferturi de an, de un dispozitiv al poliţiei rutiere care mima o coloană oficială. Apoi, în comisia juridică a Camerei Deputaţilor – unde se votează în mod direct, prin ridicare de mână – s-a reuşit performanţa exprimării unui vot… nul. Altfel spus, pentru ca să se încurce încă din start problema ridicării imunităţii Elenei Udrea, unul dintre „juriştii” comisiei de specialitate a depăşit starea firească a acceptării, împotrivirii sau abţinerii – cele trei ipostaze lumeşti ale votului direct – trecând în lumea celor care nu există, adică a „nulilor”. Lucrurile s-au limpezit pe deplin în plenul de-alaltăieri, când s-a votat la patru urme – iarăşi o premieră mondială a parlamentarismului din toate timpurile – şi s-a acceptat procedura reţinerii Elenei Udrea, dar nu şi cea a arestării. Ca să intre şi ei în acest joc al absurdului, probabil că procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie ar trebui să procedeze, zilnic, la reţinerea Elenei Udrea: o „saltă” pentru 23 de ore şi jumătate, după care o lasă liberă 35 de minute şi tot aşa… La Guvern, premierul Victor Ponta este preocupat, până peste cap, cu pregătirea cavoului pentru succesorul domniei-sale: într-o zi creşte fie pensiile ordinare, ori pe cele speciale, sau salariile, sporurile şi îndemnizaţiile oamenilor muncii, iar în cealaltă zi scade TVA-ul la produsele de primă necesitate, sau scade impozitul pe dividente (măsură pentru care toţi socialiştii din lume ar trebui să-l declare „persona non grata”). Cu alte cuvinte, taie zilnic câte ceva din bugetul consolidat al patriei pentru anul viitor, când domnia sa este absolut sigur că nu va mai fi premier. Iar când îşi mai ia liber de la strategia ruinării portofoliului viitorului prim-ministru al României, face trilaterale „diplomaticeşti” cu bulgarii şi cu sârbii, astfel încât să-l încurce şi pe preşedintele Klaus Iohannis. Şi iac-aşa, prin Românica noastră dragă şi scumpă – în care se surpă până şi cele trei-patru crâmpeie de autostrăzi – nu mai merg bine nici măcar trenurile…

Recomandările redacției