Românii care au revenit din străinătate au locuri de muncă în construcţii

1
246

Se înființează Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor – “Construim Împreună”, printr-un parterneriat între Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA), Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. ”Revenirea românilor în țară în contextul pandemiei de Covid -19 și lipsa forței de muncă de pe șantiere, necesarul fiind estimat la 500.000 de persoane, au fost doar două dintre argumentele care au stat la baza deciziei de a realiza Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor – “Construim Împreună”. În acest sens, președintele Asociației Române a Constructorilor de Autostrăzi, Vlad Vameșu, s-a întâlnit cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și cu președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Victor Picu. Au fost puse bazele parteneriatului unic între celei trei entități pentru crearea primului portal dedicat unei industrii de o importanță strategică. Bursa Locurilor de Muncă în domeniul construcțiilor – „Construim Împreună” – va fi un portal online, creat pentru a facilita identificarea forței de muncă necesară creșterii capacității de construcție a firmelor din domeniu, precum și găsirea, într-un timp scurt, a unui loc de muncă de către: românii întorși din străinătate în contextul pandemiei de Covid-19; lucrători care doresc să-și schimbe locul de muncă și sunt dispuși să urmeze cursuri de calificare/specializare; șomeri din domenii conexe, pentru care reconversia profesională se poate asigura rapid; tineri absolvenți de școli profesionale, licee tehnice și facultăți de profil, aflați în căutarea unui loc de muncă.



1 COMENTARIU

  1. Da, si de unde aveti voi cursuri de calificare si de unde aveti voi firme angajatoare care vsa lucreze legal? Majoritatea lucreaza ilegal in ceea ce-i priveste pe angajati. Sati pe santier 10-12 ore si esti pontat 8. Lasati vrajeala cu lipsa fortei de munca in constructii, nu exista decat firme care sa gaseasca ‘sclavi’….

    Sunt sute de mii de contracte de munca pentru care pontajul se face la 8 ore iar oameni lucreaza suplimentar si pana la peste 50 60 de ore lunar, lucru interzis de legislatia in vigoare sau ore care trebuie platite obligatoriu cu un spor de minim 75 % din salariu. CE ANGAJATOR FACE ACEST LUCRU? Nu mai dezinformati, mergeti voi ziaristi pe santier o luna – doua si veniti dupa sa publicati articole, stiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.