„Ulysses, 732. Romanul romanului” – „ceea ce credeam a fi un chin s-a transformat într-o încântare, într-o plăcere in­telectuală pură”, spune Adriana Babeţi. Cartea „Ulysses, 732. Romanul romanului”, de Mircea Mihăieş, lansată la Arad cu ocazia aniversării Librăriei Corina, este în topul preferinţelor cititorilor şi cumpărătorilor de carte din ţară, conform statisticilor puse la dispoziţie de editor. Preocuparea lui Mircea
Mihăieş pentru „Ulise” de James Joyce, consi­derat de unii cel mai important roman din lite­ratura de limbă engleză a secolului XX nu este una foarte recentă. A reprezentat printre altele tema conferinţei susţinute în cadrul ediţiei 2016 a Festivalului de ştiinţe umaniste, dar şi o muncă de cercetare întinsă pe o perioadă de cel puţin trei ani. Iată ce spunea Adriana Babeţi, prima cititoare a manuscrisului lui Mircea Mihăieş: „Am început să citesc «Ulysses, 732. Romanul romanului» cu vrăjmăşie, pentru că exista o astfel de convenţie între noi. Am crezut la început că va fi un chin, pentru că nici cartea lui James Joyce nu s-a aflat vreodată printre preferatele mele. Curând ceea ce credeam a fi un chin s-a transformat într-o încântare, într-o plăcere intelectuală pură. Am recitit cu această ocazie «Ulise», şi recomand cititorilor să facă acelaşi lucru, să citească cele două cărţi în paralel”.
„Ulysses, 732. Romanul romanului” apărut la Editura Polirom s-a aflat în topul vânzărilor la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus de la Bucureşti. Volumul se găseşte la Arad şi este inclus în campania organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani, beneficiind de 25% reducere din preţul de vânzare.
(A.C.)

  • TITUS B spune:

    Maculatură aiurea. La ce foloseşte pentru români, pentru cititorul de literatură, că pruncul poştaşului a citit el, când noi îl finanţam la ICR, nu*ş ce cărţi şi le prezintă ca „valori” !
    Aiurea! Se vede şi cine a participat la lansare.
    E drept că cei de la Uniunea Scriitorilor erau acolo. Obligaţi că altfel îi toarnă lui Manolescu.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției