Economia românească este în măsură din ce în ce mai mică și națională. Place sau nu, capitalul străin reprezintă cam 80% din total. Așa că dacă vă uitați bine în buzunar rupeți un leu din cinci. Doar acela este produs de mediul economic autohton. Restul, deși e în buzunarul dumneavoastră are origini străine. Chiar dacă firmele sunt înregistrate în România, ele tot fiice ale ma­rilor concerne rămân. Normal că și profi­- turile se întorc în țările de origine. Desigur, indirect capitalul străin dă locuri de muncă, plătește impozitele și taxele către stat (în cele mai multe situații), dar pe termen lung va crea o dependență tot mai mare. Asta ca să ne mai amăgim, pentru că deja suntem mult prea legaţi. Nu prea mai avem bănci comerciale, nici petrol și rafinare, nici telecomunicații, nici automobile și nici ca­mioane. Dar nici tractoare și excavatoare, nici buldozere. Desigur „Made in Romania”. În fond cuvintele fondatoare ale liberalismului românesc „prin noi înșine” ar trebui să fie valabile și astăzi. Acum mai mult ca oricând. Iar cazurile de succes pe care le (mai) avem, le omorâm chiar noi.  În cazul de faţă vorbim chiar de compania arădeană Astra Vagoane Călători. Care a participat la licitația organizată de Metrorex, dar de câștigat, a câștigat o formă din Spania. Asta deși Astra a avut cea mai bună ofertă financiară, semnificativ mai ieftină decât concurența, dar în final a pierdut. Decizia comisiei de licitaţie pare cel puțin bizară. Oricum situaţia este anormală, din orice punct de vedere am privi lucrurile. În schimb produsele firmei arădene circulă în Europa, dar și în Brazilia și alte țări de pe mapamond. Adică câștigă licitații la alții. Pe de altă parte, în orice țară civilizată în 99% din cazuri, marile comenzi de stat sunt câștigate de Renault și Peugeot în Franța, de VW sau Opel  în Germania, de Samsung în Coreea. Se poate vorbi de o eventuală favorizare a companiilor naționale? Posibil, dar nimeni nu a răsturnat până acum vreo licitație de acest gen. Iar lumea acceptă acest, să nu ne ferim de cuvinte – protecționism în marje rezonabile, a propriei economii. Este o cutumă acceptată, desigur în limitele legii, oriunde în lume. La noi nu e cazul, căci românii nu mai au nevoie de dușmani. Îi au pe românii lor, care bagă bețe în roate, cu foarte mult succes, altor români. Altel spus: români contra români. Iar la Arad, într-un scenariu realist lucrurile pot sta așa: este vorba despre faptul că 1.000 de oameni, de arădeni ar fi avut de lucru pe termen mediu și lung. Adică aveau o siguranță pentru ei și familiile lor. Iar cu banii câștigați cumpărau alimente, legume, haine din Arad, nu din Spania. Iar banii lor ar fi ajutat și pe cel de la piață să-și vândă mai ușor ridichii și brânza și tot așa. Fapt e că mai mulţi bani rămâneau în mediul economic local. Iar asta se putea întâmpla nu doar la Arad, ci și la Brașov cu autobuzele, cu utilajele grele de la Brăila şi în alte locuri din România. Numai că nu prea mai există acele unități. Și ne întrebăm după 25 de ani unde ne-a dispărut economia. Care economie? Poate și de aceea suntem unde suntem, departe de ce am fi putut să fim. Pentru că românul este lup pentru român…

Recomandările redacției