„Roș-albii”, ca și salvați: Știința Miroslava – UTA 1-2

0
207

Victoria cu Poli la „masa verde”, ce urmează a fi stabilită în curând la comisii, a fost dublată sâmbăta trecută, în judeţul Iaşi, mai exact la Uricani, acolo unde UTA şi-a simplificat şi mai mult situaţia din clasamentul Ligii a II-a. „Roş-albii” au câştigat cu destulă şansă, scor 2-1, în faţa Miroslavei, echipă ce avea moral după câteva rezultate pozitive.
Gazdele au început bine meciul din etapa a 32-a a ligii secunde şi şi-au creat două bune oportunităţi în primele zece minute, prin Milea (7, şut puţin pe lângă poartă) şi Corban (9, şut pe lângă poartă, după ce a rămas singur cu portarul Bodea). UTA a replicat prin David Popa, autor a două bune ocazii. În minutul 13, atacatul de doar 21 de ani al UTA-ei a trimis puţin peste poartă, de la 30 de metri, iar în minutul 26, şutul său a fost la un pas să fie respins în propria poartă de Chindriş, Turiţă evitând un autogol în ultimul moment.
După o altă ocazie mare irosită de Taciuc, în minutul 36 (şut peste poartă, din poziţie bună, după o acţiune personală pe stânga), oaspeţii au dat lovitura, contrar cursului jocului. În minutul 41, talentatul atacant David Popa a deschis scorul după ce l-a driblat scurt pe Moisi, în partea stângă şi l-a surprins cu un şut la colţul scurt pe Turiţă.
Repriza secundă s-a derulat după acelaşi scenariu, cu Miroslava ratând din toate poziţiile, dar cu jucătorii arădeni punctând pe tabelă. Ieșenii au nimerit bara de două ori, prin Cărăruş (60) şi Marin (78), a ratat şi un penalty, prin Marin (83), dar cei care au marcat au fost tot oaspeţii, prin Hlistei (80), după un serviciu excelent al lui Stahl. La ultima fază a meciului, Miroslava a beneficiat de un nou penalty, transformat de această dată de Asăvoaei. Prea târziu, însă, pentru a mai reveni pe tabelă.
UTA obţine trei puncte uriaşe, în timp ce Miroslava a ratat o nouă şansă de a ieşit din zona retrogradării şi parcă s-a specializat în a oferi victorii pe tavă oaspeţilor.
Formații:
Miroslava: Turiță – Chindriș, Moisi, Crișan, Agrigoroaei (76 Asăvoaie) – Milea – Corban, Cărăruș, Izmană (46 Marin), Taciuc – Buhăcianu (46 Viorică). Antrenor: Adrian Kerezsy.
UTA: Bodea – Dan, Manea, Roșca, Burlă – Buia (76 Jorza), Tănase, Petra (90 Toma), Hlistei – D. Popa (72 Stahl), Curtuiuș. Director tehnic: Ionuț Popa
Arbitri: Vladimir Nagy (Aiud) – Tunyogi Ferencz (Zalău), Florin Cosma (Piatra Neamț). Rezervă: Marius Diaconu (Roman).
Observatori FRF: Traian Marcu (Sibiu), Silviu Ioan (Galați).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.