„Rostiri cu rostogoliri”, o nouă carte semnată Horia Gana

În anul 1985, aprilie, în Caietul-Program al Festivalului de Satiră și Umor, Macea, aveam să citesc o mărturisire cât o profesiune de Credință a Cenaclului Gluma, păstorit de regretatul cărturar prof. Teodor Uiuiu. Tânăr de numai câțiva ani și câteva luni, Cenaclul Gluma a abandonat degrabă… scutecele, a coborât din leagăn și iată-l, acum, în arenă, față-n față cu publicul cititor, gata să-și etaleze năzdrăvăniile, doar o parte din ele, și într-un gen minor – epigrama.
Apoi, într-un mănunchi de epigramiști, precum Ion Pilan, Aureliu Ghender, Gheorghe Coșeri, Ana Pituț Zărnescu, Mihai Arcadie Comănici-MAC, aveam să citesc o epigramă semnată de Horea Gana, cu un titlu spumos: Se uită lumea după el: Se uită lumea după el/Cât de păun străbate satul/Îl strigă nana-Măi Ionel/Sunt Jimmy, îi răspunde leatul.
Ca după mulți ani să-l și cunosc pe poetul de un fior liric aparte, Horea Gana, acasă la Sala Oglinzilor de la Casa Armatei, la frumoase Întâlniri de suflet și nu numai.
Nu i-am spus niciodată că figura domniei sale degajă o bonomie de un aspect aparte, că blânzenia vocii mângâie prin privitorii ochi și că n-aș fi crezut, din 1985, că este un meșter – făurar de epigrame.
Cartea, ca rostuire
Recent, aceeași voce, cu aceleași mâini care încă scriu, mă invita să primesc, să lecturez, în plină și lungă vară fierbinte, ultima sa carte. Cu un titlu răscolitor, Rostiri cu rostogoliri, și un subtitlu, Țepigrame, cartea, apărută sub egida Editurii Fundației Ioan Slavici și tipărită la Azbest Publishing, este tehnoredactată de artistul plastic Viorel Simulov, care semează și concepția copertei. Acestea, precum și desenele care tocmesc ademenitor țesătura volumului, sunt realizate de Horia Santău.
Cu o Prefață semnată de Iulian Patca, cu însemnări – În loc de concluzii, semnate de Emil Șimăndan, cu un portret-fișă de autor – referințe bibliografice, dar și cu alte însemnări pe Coperta IV, Gavril Moisă, Cluj -Napoca, acest volum, se… rostogolește prin 223 epigrame, pe 123 de pagini, din care, pe șaptesprezece pagini, tronează armonios desene, de un real simț atât artistic, cât și schițat, non-verbal, umoristic. Nu sunt uitați, desigur, nici prietenii, care au mijlocit această fericită întâmplare, deloc întâmplătoare!
De fapt, volumul frapează dintru început prin asocierea voită din titlu a substantivelor Rostiri cu Rostogoliri, și care, prin conținutul semantic, ba se aseamănă, adunându-se, ba se juxtapun, ba nu se impun.
De fapt, aceste substantive, devenite din două verbe, prin procedeul de compunere al conversiei sau schimbării gramaticale, din punct de vedere morfologic pot conviețui foarte bine, iar titlul poate fi citit și de la stânga la dreapta și invers.
Sinonimia le apropie și le aprobă, astfel că, în diferite paradigme sau contexte, alunecă abil înspre subtitlul Ț-epigrame! Bucuria de condeier, care prinde, iată, ca într-un Scut de netemut, cuvinte sinonime care dau bine cititorilor. Parataxa, un alt procedeu specific morfologic, aduce împreună amestecuri de cuvinte care se aseamănă, se înlocuiesc reciroc și conotativ, ori denominativ. Exemple: a rosti, a grăi, a exprima, a istorisi, a înfățișa, sau a rostogoli: a se da de-a dura,
de-a berbeleacul, a se roti în jos, a cădea, învârtindu-se, sau cum spune însuși autorul, la ochire, într-o degringoladă de unde năpădesc îngenuncheri! asvârliri! tăvăliri spini sau… țepi, sau rostuiri.
De parcă nu ne-ar fi fost îndeajuns, autorul ne trimite la par! La o țeapă cu vârf ascuțit, folosit în trecut, cu sens peiorativ, ca o țepusă, băț, din it. zeppa, cf. D. Macrea, Dicționarul Limbii române, 1958. Iată, deci, cum, Lăncierul, Țepușarul Horea Gana, a știut să îmbine bine Țeapa din cuvinte cu Epigrama din minte!
Rotiri – rostogoliri prin
țepigrame cu grade
Epigrama, ca specie a genului liric, de proporții reduse, din fr. epigramme, lat. epigramma, satirizează elemente negative ale unor caractere, situații și se sfârșește într-o notă de spirit. Fiind considerată o metacomunicare, a fost răspândită, ca o nimerit-neferită modă, încă din Epoca Luminilor în Literatura universală, prin Voltaire, Pușkin, Lessing ș.a., iar la noi prin Cincinat Pavelescu, Topîrceanu, Păstorel, G.Ranetti ș.a.
Surprinzătoare aceste creații din cartea autorului Horea Gana, care, spectaculare fiind, se descarcă prin fulgere, încărcându-se, mai apoi, de scântei de poante, ce se deslușesc din ultimul vers al catrenului care le compune. Ironic sau binar, epigramele sunt percepute de memoria noastră ca nefiind chiar aât de usturătoare, pe cât de moralizatoare. Sunt, așadar, ca o ieșire dintr-o fundătură vizibilă! Din arta imaginației, despletim candoarea câtorva prin seva mustului cu petale.
Autorul controlează, dar nu dictează, iată, propunându-ne Soțul lăudăros, Măriei Sale, Soacrei, Medicului, Filozofului, Unui gurmand, Unui nostalgic, Cool-tură, Medicului, Hăhăială, Beție, Cucăvița, La bodegă, Jurămânul Evei, Remember, Viagra, Acasă, Cortegiu, La bloc, La mare, Ca la Paris, Mesaj-Masaj
Se poate bine observa, din câteva titluri, cum autorului nu îi sunt străine, ba, par contre, neologismele cu puterile lor, amintirile cu sughițurile lor, jurămintele în goliciunea lor sau dedicațiile cu complicațiile lor. În câmpul tactic! Cu derută mioritică de Tov. Gerilă, Moș Crăciun… Sau: Cunosc vreo zece librării/În care astăzi poți găsi/Noroc, Bucegi, Timișoreana/ Și Vin Pelin de Horea Gana! – op. cit. pag. 56.
În loc de concluzii
„Nu există trandafiri fără spini, dar spini fără trandafiri există” (Aforism croat de Vinko Buj).
De fapt, nu vom îndrăzni să facem decât admirative exclamații la lectura acestei creații, o rimă neprevăzută în conținut.
Ceea ce am dori să reliefăm este devotația pentru acest gen literar cam neglijat și ușor deloc de digerat.
Sau pur și simplu ca o plăcere a punctului! Ochit! Lovit, iată un catren: Maestre, rozele în floare/ Te năpădesc cu spini, culoare/ Când arma-n cui ai vrea s-o pui…/ Cu țepile să nu te pui!!!
Florica Ranta Cândea