UTA a mai lăsat pe drum două puncte prețioase în lupta pentru locurile ce duc în Liga 1. La Afumați, arădenii au jucat în nota ultimilor meciuri, adică modest și au scos o remiză ce îi țin în afara podiumului după etapa cu numă­rul 28 a eșalonului secund.
La final, Laurențiu Roșu a admis probleme de ordin ofensiv ale echipei sale, ce tind să se transforme într-un adevărat blocaj. „A fost un meci destul de disputat. Am încercat să câș­tigăm, dar n-am reușit să înscriem, cum s-a întâmplat și cu Luceafărul… Nu ne-am creat atât de multe ocazii ca și meciul trecut, deși am și riscat cu Piciconi, trimițându-l să joace alături de Petre și Curtuiuș. Am dorit să atacăm cât mai mult, dar nu am înscris și devine o problemă. Noi marcam meci de meci, acum n-am făcut-o de două jocuri”, a spus antrenorul arădenilor pentru uta-arad.ro.
Automat, meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe devine unul de totul sau nimic pentru Bătrâna Doamnă. „Nu mă mulțumește deloc punctul, eu îmi doresc să joc fiecare meci la victorie. Acesta a fost obiectivul meu de când am venit la Arad și așa vom face până la capăt. Vine o serie grea, trebuie să ne pregătim și să ne corectăm greșelile până la meciul cu Sepsi, echipă ce a urcat pe locul 2”, a adăugat „principalul” roș-albilor.

Recomandările redacției