UTA a pierdut primul amical din Spania, scor 1-2, împotriva formației germane TSV Steinbach, dar este timp suficient pentru a închega o formulă de echipă cu care să poată lupta pentru promovare.
„A fost primul meci de pregătire din Spania, l-am pierdut, sunt nemulțumit de rezultat dar important e că am folosit două formații complete, am văzut unii jucători și pe alte posturi pe care nu joacă de obicei. Am continuat pe aceeași linie, dar vedem ce se va întâmpla în meciurile următoare. Am dat peste o echipă de liga a patra, bine pregătită, aflată la final de cantonament și care se pregătește să reia campionatul. Vom continua să muncim și să corectăm unele greșeli pe care să nu le mai repetăm pe viitor.” a declarat Laurențiu Roșu pentru uta-arad.ro la finalul confruntării de marți seara.
Ieri, jucătorii arădeni au avut programat un singur antrenament. S-a început cu o ședință de TRX și stretching, conduse de Ignacio Martinez Cabrera și Cristian Todea. A urmat antrenamentul tehnico-tactic, în care s-au exersat faze de atac și finalizare. La final, toată echipa a făcut recuperarea în apa rece a Mării Mediterane.

Recomandările redacției