UTA a reușit să treacă peste seria de trei partide consecutive fără victorie tocmai într-un moment cheie. Arădenii s-au apropiat la un singur punct de locul 2, direct promovabil în prima ligă, reușind să depășească principalul adversar în această luptă, pe Sepsi Sfântul Gheorghe.
Antrenorul „roș-albilor” a recunoscut că echipa sa a fost pusă în dificultate de gruparea din județul Covasna, dar rezultatul a avut priori­tate astăzi.  „A fost un meci foarte greu, așa cum ne așteptam. Am dat peste un adversar dificil, am avut multe greutăți în joc, ne-au pus probleme, au avut destule ocazii. Dar și noi am făcut un meci foarte bun, am fost agresivi, am recuperat multe mingi și cred că, dacă la 1-0 eram mai atenți și nu luam acel gol, poate aveam meciul mai ușor. Chiar dacă am bătut o echipă puternică, cu jucători valoroși,  nu am realizat practic nimic. Am reușit doar să urcăm în clasament, atât și nimic mai mult”, a declarat Laurențiu Roșu la sfârșitul partidei de sâmbătă.
Soarta partidei putea să fie alta dacă Sepsi reușea să puncteze pentru 1-2 din penalty-ul apărat de Miron în fața lui Hadnagy. „Cred că pentru ei a fost un moment foarte delicat acela, mai ales că dominau partida și cred că s-au demoralizat puțin. Însă, chiar și așa ne-au pus probleme mari și au jucat la victorie, rezultând o partidă deschisă. Au fost ocazii clare de poartă de ambele părți, iar bucuria mea e cu atât mai mare cu cât am reușit să câștigăm un astfel de meci. Bineînțeles, și punctele sunt importante, aveam mare nevoie de ele”, a adăugat fostul internațional.
Blocarea lui Hadnagy și deblocarea lui Petre au fost, poate, laitmotivul întâlnirii din această dimineață. „Știam că Hadnagy este un jucător foarte bun, cu experiență mare, ce creează pericol mereu la poarta adversă. Este un om de gura porții, dar care intră și în combinații cu colegii. Am reușit să îl blocăm destul de bine, dar la fel de importantă este și reve­nirea lui Petre pe lista marcatorilor”, a fost remarca lui Roșu.
„Principalul” Bătrânei Doamne
și-a petrecut Paștile la Arad, împreună cu familia. De altfel, soția sa și cele două fetițe au urmărit din tribună partida cu Sepsi. „Fac Sărbătorile aici, alături de familia mea, ce a fost la Arad toată săptămâna. Prezența lor a însemnat mult pentru mine, pentru că traversam o perioadă grea și urma un meci foarte important. Această victorie este și meritul lor. Toate trei, soția și fiicele mele, au fost prezente și în tribună la acest meci. Fetițele mele au fost și îmbrăcate în tricouri cu UTA, pe care le au de când am venit eu la Arad. A însemnat mult pentru mine acest sprijin moral”, a mai spus Roșu în finalul conferinței de presă.

Recomandările redacției