(Foto: satumareonline.ro)

Echipa fanion a Aradului a fost bătută fără drept de apel la Satu Mare. Eliminarea lui Burlă a complicat lucurile încă din start, dar chiar și așa UTA nu a arătat ca o echipă cu pretenții de promovare.
La final, noul tehnician al „Bătrânei Doamne” a insistat și el pe faptul că „roșul” lui Burlă a influențat desfășurarea întregului meci. „Din păcate debutul meu la UTA nu a fost așa cum mi l-aș fi dorit. Evoluția noastră a fost influențată încă din primele minute, când arbitrul a dictat penalty împotriva noastră și eliminare. Toată munca din această săptămână nu am putut să o punem în aplicare pentru că a trebuit să jucăm cu un om în minus. Am încercat să improvizez pe parcurs, pe unele posturi, cu anumiți jucători, însă trebuie să fim conștienți că am pierdut datorită greșelilor noastre. Vom corecta aceste greșeli și vom continua să muncim la fel de mult cum am făcut-o și săptămâna aceasta sau chiar mai mult, pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple astfel de situații. Ne dorim să câștigăm următorul meci. E foarte important să obținem o victorie pentru că această echipă are deja patru înfrângeri consecutive. Nu mai putem continua pe această linie, ci trebuie să câștigăm următoarea partidă”, a menționat la finalul partidei Laurențiu Roșu pentru uta-arad.ro.

 

Recomandările redacției