Roumpoulakou, după „botezul” în fața publicului arădean: „Tot respectul pentru fani!”

0
148

Dintre cele patru achiziții ale iernii la UTA, doar una s-a impus deocamdată în primul „11” propus de Laszlo Balint în debutul stagiunii de primăvară. E vorba despre Simo Roumpoulakou, care a debutat și în fața publicului arădean cu ocazia victoriei (3-0) contra Ripensiei.
Și, ca la Miercurea Ciuc, fundașul de bandă stângă și-a făcut bine treaba, dând impresia că deja s-a angrenat perfect în „mecanismul” bine uns al „Bătrânei Doamne”. „Din prima zi m-am simțit bine la Arad datorită impresarului și antrenorului care m-au dorit mult aici. Sunt fericit, mă simt ca într-o familie, asta mă ajută mult să joc tot mai bine. A fost o zi bună pentru noi, am respectat ceea ce ne-a cerut Mister și am dovedit că avem o echipă bună și puternică. Trebuie să continuăm pe aceeași linie, este important pentru noi să jucăm bine și să câștigăm. Toate meciurile sunt grele, dar, cu concentrare, dacă dăm 100% mereu, totul va fi în regulă”, susține Simo.
Întrebat cum a fost impactul cu publicul arădean, fundașul greco-albanez a adăugat: „Fanii au fost la înălțime, tot respectul pentru ei. Au cântat și au scandat tot meciul. A fost foarte bine pentru noi, încurajările ne ajută să continuăm tot așa. Sperăm să avem gata și noul stadion, cred că atmosfera va fi și mai frumoasă. L-am văzut, e frumos, acum sperăm să jucăm cât mai repede posibil pe el. Bine ar fi să sărbătorim promovarea pe el”, a adăugat Roumpoulakou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.