Rudele unora dintre victimele noului coronavirus în Italia s-au adresat luni organismelor europene cerându-le să monitorizeze anchetele penale în desfăşurare în această ţară cu privire la presupuse neglijenţe în modul în care a fost gestionată epidemia de COVID-19, transmite luni dpa, potrivit agerpres. Grupul Noi Denunceremo le-a scris şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintelui Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Robert Ragnar Spano. „În calitate de rude ale victimelor, vă solicităm să supravegheaţi anchetele în desfăşurare în privinţa epidemiei de coronavirus în Italia”, se spune în scrisoare. Semnatarii le cer celor două instituţii să fie atenţi la potenţialele încălcări ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, menţionând articolul 1 privind inviolabilitatea demnităţii umane, articolul 2 privind dreptul la viaţă şi articolul 3 privind dreptul la integritatea persoanei. Grupul Noi Denunceremo a fost creat în provincia Bergamo, epicentrul epidemiei din Italia, dar culege dovezi din toată ţara despre posibile cazuri de neglijenţă şi incompetenţă a autorităţilor. Luna trecută, asociaţia a depus 50 de plângeri penale pe lângă parchetul din Bergamo şi urmează să depună încă 100 în cursul zilei de luni. Plângerile depuse în iunie acuză autorităţile pentru întârzierea cu care a fost declarată zonă roşie în localităţile Nembro şi Alzano Lombardo, două focare timpurii de coronavirus de lângă Bergamo, la începutul lui martie. Este invocată, de asemenea, redeschiderea pripită a camerei de urgenţă a spitalului din Alzano, după diagnosticarea primelor cazuri de COVID-19 în această unitate, decizie care ar fi contribuit la propagarea virusului.

Recomandările redacției