Mare sărbătoare mare va fi duminica aceasta la Bata deoarece se va ține încă o ediție a tradiționalei sărbători intitulată „Ruga satului Bata“. Organizată mereu de Primăria comunei Bata în cea mai apropiată duminică față de data de 29 iunie, când se prăznuiesc Sfinții Apostoli Petru și Pavel, această sărbătoare de suflet a bătanilor va fi un nou prilej de etalare a frumoaselor costume populare tradiționale precum și a obiceiurilor, cântecelor și dansurilor străbune.
Pe lângă frumusețea peisajului străbătut pe drumul spre Bata, spectacolul în sine va fi unul cu totul deosebit, după cum ne-a asigurat chiar edilul comunei, Ion Micurescu, om de-al locului, profund îndrăgostit de plaiurile natale și de tradițiile și obiceiurile bătrânești.
„Duminica asta (2 iulie 2017) ținem Ruga satului, la Bata. Sărbătoarea va începe cu un Tedeum la Biserica Ortodoxă Bata, de la ora șase seara, după care Ruga va continua la Căminul Cultural Bata, în incinta în aer liber special amenajată. Programul va fi unul deosebit, artiștii invitați ce vor evolua pe scena noastră vor fi Lioara Bosu și Carmen Popovici Dumbravă.
Ruga se va încheia cu un foc de artificii. Sponsor al sărbătorii este SC DIABAS Bata SRL. După tradiție, Ruga va avea și un naș care anul acesta va fi inginerul Ferencz Szigeti, directorul general al SC DIABAS Bata SRL.
Îi așteptăm cu drag pe toți bătanii – atât pe cei ce-au rămas în vatra satului cât și pe cei care-au ales să-și ducă traiul în alte zări, pe toți prietenii noștri, pe toți cei care iubesc folclorul acestei zone: muzica și dansul popular transmis din generație în generație“ ne-a lămurit pe scurt inimosul primar al comunei Bata, inginerul Ion Micurescu – cunoscut în zonă și ca „Badea Ion“.

Recomandările redacției