Rugby Europe a anunțat oficial suspendarea tuturor meciurilor programate în luna noiembrie. Decizia a fost luată ținându-se cont de evoluția pandemiei și restricțiile impuse de guvernele țărilor implicate în competiții.
„Astfel, Naţionala României nu va mai disputa niciun meci în această toamnă, jucătorii reuniţi la începutul săptămânii trecute la Snagov pentru a pregăti meciul cu Belgia de pe 1 noiembrie, urmând a se întoarce la cluburile lor“, precizează FRR.
A fost suspendat şi meciul de baraj dintre Olanda şi echipa clasată pe ultimul loc din Rugby Europe Championship, ediţia 2020. De asemnea, nu se vor mai juca nici meciurile din Women XV Senior Championship, Spania – Rusia (24 octombrie) şi Spania – Olanda (31 octombrie), şi nici primele meciuri din Rugby Europe Trophy.
„Chiar dacă am elaborat un Protocol de joc, cu reguli şi măsuri stricte, trebuie să suspendăm competiţiile pe care le organizăm pentru că prioritară este sănătatea jucătorilor şi a oficialilor de meci în condiţiile în care majoritatea dintre aceştia au statut de amator. Nu putem să-i expunem la acest virus sau să îi ţinem în carantină pentru că asta ar fi o mare problemă pentru ei. Trebuie să avem răbdare pentru a putea organiza meciurile în cele mai bune condiţii“, a declarat Octavian Morariu, preşedintele Rugby Europe.
În ultima etapă a Rugby Europe Championship, România urma să joace pe teren propriu cu Belgia, la 1 noiembrie, dată la care era programat şi meciul Georgia – Rusia, în timp ce partida Spania – Portugalia trebuia să aibă loc pe 15 noiembrie. 

Recomandările redacției