rusÎn toamna anului trecut, Ciprian Rus făcea parte din contingentul arădean ce evolua sub numele de Atletico Bekescsaba în campionatul maghiar. Alături de el se aflau antrenorul Cristian Sculici, plus Bak, Purece, Tudoroiu, Ciobanu, Stănaia și Kocsis, fotbaliști care astăzi îmbracă tricoul Ineului.
Acum, Rus și-a întristat foștii colegi cu care a mai mâncat aceeași pâine și la CS Vladimirescu. „Nu a fost nimic special, nu am avut ambiții în plus la acest meci, ar fi fost o prostie din partea mea. Mă înțeleg bine cu majoritatea jucătorilor de la Ineu. Îmi pare sincer rău pentru ei, căci știu ce am trăit împreună și la Vladimirescu.  Ne-am chinuit și acolo, am fost mai tot timpul la retrogradare, am fost sparing parteners și chiar nu-mi explic de ce. Valoare ar fi la echipă, însă nu știu de ce nu apar și rezultatele”, a precizat atacantul. „alb-roșiilor”.
Dincolo de micile regrete față de foștii săi coechipieri, Cipri Rus nu putea să-și ascundă bucuria față de reușita ce a deschis drumul spre succesul clar al UTA-ei în Țara Zărandului. „A fost un gol de care ne-am bucurat cu toții. Avem cinci victorii consecutive, dar nu vrem să ne oprim aici. E chiar vital succesul cu Becicherecul Mic dacă vrem să rămânem în obiectiv cu șanse mari de a-l realiza și – bineînțeles – sperăm să se mai încurce și Sebișul. UTA are drumul ei pe care vrem să pășim alături de suporterii noștri”, a adăugat „textilistul”, care a ajuns la cota patru reușite în acest sezon.

Recomandările redacției