Autorităţile ruse au anunţat luni interzicerea importurilor de produse lactate din Lituania, pe fondul tensiunilor în creştere între Moscova şi Vilnius privind o posibilă apropiere între Ucraina şi Uniunea Europeană, relatează France Presse.

Agenţia rusă pentru protecţia consumatorului a indicat, într-un comunicat, că a constatat o serie de nereguli de reglementare ce ‘reflectă o diminuare a controalelor în Lituania (…) şi necesitatea de a introduce restricţii la importurile de produse alimentare’.

În acest context, AFP scrie că autorităţile sanitare ruse sunt acuzate în mod regulat că iau decizii motivate politic.

Lituania, care asigură în prezent preşedinţia semestrială a UE, a denunţat recent o înăsprire a controalelor vamale la frontiera cu Rusia, cu care această fostă republică sovietică are importante legături economice.

Vilniusul a afirmat că aceste măsuri ‘motivate politic’ au provocat pierderi masive transportatorilor săi.

Disputa între cele două ţări intervine în contextul în care Lituania militează pentru apropierea de UE a fostelor republici sovietice în cadrul Parteneriatului Estic, ceea ce suscită iritarea Moscovei, care vede în aceasta o ingerinţă în zona sa de influenţă.

Lituania, prima dintre republicile sovietice care şi-a proclamat independenţa după prăbuşirea blocului sovietic în 1990, doreşte încheierea acordurilor de asociere şi de liber-schimb între UE şi mai multe ţări din fostul blocul sovietic (Ucraina, Republica Moldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia) în cadrul summitului Parteneriatului Estic, programat să se desfăşoare la sfârşitul lunii noiembrie la Vilnius.

Preşedintele lituanian, Dalia Grybauskaite, a denunţat în septembrie ‘presiunile’ exercitate de Rusia împotriva Ucrainei pentru a o face să renunţe la apropierea de Uniunea Europeană.

În luna august, Moscova a întărit temporar controalele la frontiera cu Ucraina, oficial din cauza obiecţiilor cu privire la calitatea produselor destinate Rusiei.

Dar un consilier al Kremlinului, Serghei Glaziev, a indicat că aceste măsuri au fost destinate să arate Kievului la ce ar putea să se aştepte în cazul apropierii ‘sinucigaşe’ de Bruxelles.

Cu toate acestea, UE avansează ca o condiţie pentru semnarea Acordului de asociere cu Ucraina punerea în libertate a opozantei ucrainene încarcerate Iulia Timoşenko. Trimişi ai Parlamentului European i-au prezentat vineri preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici o cerere de graţiere a fostului premier, care în prezent ispăşeşte o pedeapsă cu 7 ani de închisoare pentru un contract gazier cu Rusia, considerat de actualele autorităţi de la Kiev drept ‘păgubos’ pentru economia ucraineană.

 

 

(AS – autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş)

 

Recomandările redacției