ripeuta1Întâlnirea dintre fostele campioane ale României din vreamea fotbalului romantic a adunat aproximativ 1.000 de oameni în tribunele arenei „Electrica” din Timșoara. Și numeroasa asistență nu a avut ce regreta, fiindcă Ripensia și UTA au oferit un spectacol agreabil și un rezultat surprinzător. De fapt, surprinzător doar prin prisma diferenței de nivel dintre combatante  (nu mai puțin de trei ligi!), căci altfel teamul timișorean a fost mai omogen, mai bine pregătit fizic, mai tehnic, mai discipliant tactic și mai motivat.  „Bătrâna Doamnă” trăiește, practic, cea mai mare umilință din istorie, pierzând în fața unei divizionare a cincea, fie ea și continuatoarea mult titratei Ripensia!
Partida a început groaznic pentru arădeni. Surugiu a tras prea slab din poziție bună pentru a-l învinge pe Rădulescu, pentru ca apoi gazdele să pună total stăpânire pe joc și să marcheze de două ori în primele 10 minute. În minutul 3, Popa a combinat cu Briciu, acesta a pătruns în careu pe stânga, a pasat în fața porții, iar Anagor a îndeplinit formalitatea: 1-0. Surugiu a mai tras odată telefonat spre poarta adversă, pe când Briciu a prins un șut de generic de la 28 de metri în vinclul porții lui Oberhauser și scorul devenea 2-0 încă din minutul 9. Pe o contră, Monac l-a întins puțin pe Ră-dulescu cu un șut la colțul scurt, însă în apărarea „alb-roșiilor” era să clacheze din nou, după ce Țabără a respins cu capul în plasa laterală. Zaluschi i-a dat ceva emoții lui Rădulescu cu voleul său ce s-a dus puțin pe lângă, același lucru făcându-l și Surugiu, dar dintr-o poziție mai dificilă. Sălăjan putea înscrie cu capul după centrarea bună a lui Monac, dar a reluat peste din poziție centrală. Dificultățile evidente ale arădenilor               s-au reflectat și în cele două înlocuiri în efectuate în primele 35 de minute, ambele pe banda dreaptă în dreptul lui Firțulescu și Roman, dar și cele trei „galbene” încasate.  De abia în minutul 42, „textiliștii” au pus cu adevărat pro­bleme. Sălăjan a reluat cu capul în cros puțin pe lângă bară, iar șutul din unghi al lui Monac a fost respins in extremis de Rădulescu.
La pauză, Eugen Trică le-a reamin­tit elevilor săi că îmbracă tricoul UTA-ei, însă mesajul nu le-a folosit prea mult arădenilor. Briciu a ratat prima mare ocazie a reprizei, reluând cu capul de puțin peste poartă centrarea lui Cărpinișan. În minutul 50, pe un contraatac al amfitrionilor, Oltean l-a agățat din spate pe Radu și a văzut al doilea cartonaș al partidei și a luat mai repede drumul vestiarelor. Misiunea vizitatorilor devenea și mai grea și meciul se putea chiar încheia dacă Anagor nu l-ar fi cruțat pe Oberhauser din  poziție centrală șutând peste transversală. În minutul 64 a apărut și Apostu la finalizare, dar a tras mult peste poartă de la 14 metri. Nici Monac nu a putut ajunge la centrarea lui Surugiu, însă nici timișorenii nu au uitat să atace și, în minutul 70, s-a făcut             3-0. Popa a fost deschis pe culoar, a pătruns pe dreapra și l-a executat sec pe Oberhauser cu un șut la semiînălțime. Cu UTA în genunchi, „Ripi” a continuat să atace în valuri și doar graba la finalizare a lui Petrișor, Briciu sau Păscăleanu nu a „umflat” rezultatul. Sălăjan a ratat până și golul de onoare cu o reluare pe lângă din po­ziție de unu la unu cu portarul. Chinul arădenior a fost încheiat de „centralul” Marcu exact în minutul 90. Rușine fără margini a Campionei Provinciei pe arena „Electrica” și drumul în Cupa României se termină încă din turul al V-lea.
Ripensia: Rădulescu – Petrişor, Ciobai, Uzun (46 Radu), Cărpinișan – Boangheș (82 Costândana), Păscă- leanu – Mureşan, Briciu, Popa – Anagor (76 Ungur).
UTA: Oberhauser – Roman (34 Zanardini), Țabără, Neagu Oltean – Zaluschi, Popescu – Firțulescu (23 Apostu), Surugiu, Monac (72 Dumitru) – Sălăjan.
Arbitri: Florin Marcu – Rareș Lakatos (ambii din Oradea), Ovidiu Timar (Marghita). Rezervă: Mara Iscru (Aleșd).
Cartonașe galbene: Mureșan 44, Boangheș – min. 77/ Oltean – min. 14 și 50, Roman – min. 25, Zaluschi – min. 41, G. Neagu – min. 60, Oberhauser – min. 88
Cartonaș roșu: Oltean (UTA) – min. 50
Observatori FRF: Cornel Corocan și Cristinel Ristache (ambii din Reșița).
***
În celelalte meciuri din Turul 5 al Cupei României Timişoreana sau înregistrat următoarele rezultate: SC Bacău – Dunărea Galați 2-0, Farul Constanța – SC Brăila 1-0, Gloria Buzău – FC Clinceni 2-0, Petrolistul Boldești – Unirea Tărlungeni 2-1, CSM Râmnicu Vâlcea – FC U Craiova 1-2, Aurul Brad – Metalul Reșița 0-4, FC Hidișel – FC Bihor 1-3 (prel.), Avântul Bârsana – Gloria Bistrița 3-2 (prel.), Sănătatea Cluj – ASA Tg. Mureș 5-4 (la 11 m), FC Voluntari – Rapid București 0-1 (prel.), Chindia Târgoviște – CS U Craiova 3-1 (prel.), CS Balotești – ACS Berceni 0-1, FCM Dorohoi – CSMS Iași 3-2.

Recomandările redacției