Mă declar republican convins, hotărât şi de nezdruncinat. Dar, un bob zăbavă, să fiu niţel mai nuanţat.
Din capul locului consider fără echivoc că monarhia este un sistem politic şi istoric depăşit, retrograd şi ciudat. Dezvoltarea implacabilă a istoriei, a relaţiilor sociale şi politice a făcut ca rând pe rând stratul statelor monarhice să se subţieze, dovedindu-se vetuste, prăfuite şi chiar comice, imitând în realitate basme cu prinţi, regi şi prinţese în plin secol XXI. Monarhia a fost o formă de guvernământ obişnuită în perioadele antică şi medievală. În prezent din totalul de cca 200 de state de pe glob, doar 44 de state au un sistem politic condus de un monarh, fiind monarhii, celelalte practicând un sistem democratic, republican, fiind, deci, republici.
Ca argument pentru accederea la putere a familiilor regale se invocă de către monarhişti vechimea acestor familii, vechime care le conferă credibilitate, nobleţe, seriozitate, continuitate; în detrimentul preşedinţilor de republici care n-au sânge albastru, provin din vulg şi chiar din rase umane inferioare, preşedinţii fiind deci oameni foarte comuni, inferiori membrilor familiilor regale.
Şi se vehiculează în acest sens stufoşi arbori genealogici, care îşi coboară încrengăturile până în vremurile întunecate ale istoriei umane, convingându-ne de vechimea acelor nobile familii de regi. Căci cu cât vechimea lor este mai adâncă în istorie, cu atât nobleţea lor este mai veridică.
Nu m-aş mira ca ştiinţa să dovedească – odată cu descoperirea şi manipularea ADN-ului – că vreo familie de regi europeni este atât de veche încât provine dintr-un şef de trib dârz, fiind descendentul unui şef de grotă voinic şi mare iubitor de carne crudă. Provenienţă care înnobilează…
Iar faptul că foarte mulţi membri ai familiilor regale din lume (inclusiv din România) au dus şi duc o viaţă imorală, au făcut şi fac gesturi impardonabile, ruşinoase şi reprobabile, nu-i descurajează pe adepţii monarhismului. Ei merg mai departe mânaţi de aroma eternă a nobleţii monarhice.
Şi România a avut regi, regine, prinţi şi prinţese, adică a avut o familie regală. Familie care a conţinut membri de mare ţinută morală, mari iubitori de ţară şi popor, dar şi trepăduşi, curvari şi nevolnici. Nu intru în amănunte. Acum România este o republică, condusă de un preşedinte.
Fostul rege al României, Mihai de Hohenzollern a fost un personaj cheie în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Apoi a abdicat, fiind nevoit să părăsească România, în urma unor înţelegeri dintre Occident şi URSS, România devenind republică. Apoi Mihai s-a însurat cu Ana de Bourbon.
În anul 1990 fostul rege Mihai a fost oprit să intre în ţară, evitându-se o vărsare inutilă de sânge. Fostul rege a declarat că vrea să vină în România din dragoste pentru poporul român, nu ca să-şi recupereze averile. A minţit. Acum deţine toate proprietăţile, inclusiv Castelul de la Săvârşin. De aceea cred că acum Mihai iubeşte România şi pe români cu mult mai mult decât atunci când nu avea aceste proprietăţi…
De câteva zile soţia fostului rege al României, Ana de Bourbon, a decedat. Şi ea iubea România, dar o iubea în limba franceză şi engleză căci limba română n-a învăţat-o, nu ştia limba română. N-a avut timp, sau n-a vrut; în vreme ce orice ambasador străin – inclusiv al SUA, cea mai puternică ţară din lume – a învăţat limba română în doar şase luni.
Monarhiştii i-au cerut Guvernului României să-i decreteze doliu naţional. Acesta n-a pregetat şi a decretat doliu naţional în ziua de 13 august 2016, ziua în care Ana de Bourbon va fi înmormântată.
Ruşine! Guvernul României a decretat doliu naţional la moartea Anei de Bourbon, soţia fostului rege Mihai, personaj care n-avea cetăţenie română şi care n-a catadicsit nici măcar să înveţe limba acestei ţări, în vreme ce nu cu mult timp în urmă, Radu Beligan, colosul om de cultură care a făcut cinste României în lume în ultimii 70 de ani şi care a iubit România şi poporul acesta, a fost ignorat, lipsindu-l de Doliu Naţional, la înmormântarea sa.
Vai şi-amar de valorile acestui popor, pe ce mâini au încăput!
