Ruță – Enciu, cel mai eficace traseu în succesul cu puștii „tricolori”: „Ne prinde bine înainte de deplasarea grea, de la Lugoj”

0
239

Nu a existat meci între Național Sebiș și Centrul Național de Pregătire Timișoara. Trupa de pe malul Crișului Alb, mult mai experimentată și mai motivată, i-a luat tare pe „puștii” lui Cristi Petcu pe care îi conduceau cu 2-0 după nici zece minute de joc.
Deși Săulescu și Enciu au reușit câte o „dublă”, omul meciului  e Nicolae Ruță, autor a nu mai puțin de patru pase decisive. „Am avut o partidă mai abordabilă, deși niciun un joc la Liga a 3-a nu este ușor, depinde cum ți-l faci. Dacă marcăm repede este mai ușor și azi am reușit acest lucru. Am obținut o victorie clară, chiar dacă terenul a fost mai greu, a plouat continuu, a fost alunecos și ne-a solicitat pe noi mai tare.  Vă dați seama că mă bucur și pentru cele patru asissturi, încerc mereu să dau totul pentru echipă. Vreau să o luăm meci cu meci și să scoatem maxim. Ne pregătim serios și vrem trei puncte și de la Lugoj”, a spus mij­locașul central piteștean, care este – printre altele – are și un gol important înscris pentru Național, în prima victorie stagională, 2-0 la
Giarmata.
Cu acea ocazie marca și Marco Enciu primul său gol în tricoul Naționalului, pentru ca astăzi timișoreanul să reușească „dubla” din pasele lui Ruță. „Am intrat bine în joc, s-a deschis repede scorul. De fapt asta ne-am și propus, să dăm gol repede, după aceea a fost mai ușor și au venit altele. Mă bucur de cele două goluri, era și greu să ratez la ce pase bune am primit de la Ruță, dar importante rămân punc­tele. Eu cred că vremea asta ne-a prins mai bine față de soare și căldură, a fost mai plăcut pentru fotbal. Terenul umed a fost mai bun decât cel tare, când mingea îți sare în toate direcțiile. Am făcut cel mai bun joc din acest an, sigur că nici adversarul nu a fost la înălțime. Am avut faze frumoase de joc bun, ne prinde bine înainte de deplasarea de la Lugoj un astfel meci. Ne-a crescut moralul tuturor înainte de o încercare mai grea, căci ne propunem să rămânem cât mai aproape sus, în preajma celor de la  Șiri­neasa. Noi sperăm în conti­nuare și la locul 1, datoria noastră este să câștigăm fiecare meci. Eu personal, dar și alții am venit la Sebiș să promovăm, iar oamenii de aici au fost foarte corecți cu noi.  Ne asigură toate condițiile, ne înțelegem bine cu toții, suntem foarte mulțumiți și vrem să facem performanță”, ne-a declarat fostul atacant al celor de la ACU, Poli, Metalul Reșița, Farul Constanța, Rapid Suceava, Dacia Unirea Brăila și Lanusesi, în eșalonul patru italian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.