jackson_kidsSursa este extrem de credibilă – Michael Jackson însuşi.

Cu puţin timp înainte de moarte, Michael Jackson a dezvăluit că Mark Lester este tatăl biologic al celor doi copii mai mari, Prince şi Paris, în vreme ce el este doar tatăl biologic al mezinului Blanket.

Jason Pfeiffer, un prieten apropiat al megastarului, a povestit că îşi petreceau adesea timpul discutând despre familie. Într-unul din aceste momente, Michael i-ar fi dezvăluit că tatăl lui Paris şi Prince este un alt prieten apropiat, Mark Lester. Michael ar fi adunat material biologic de la mai mulţi donatori, însă, în cele din urmă, a optat pentru Mark, fiindcă actorul britanic este „un om de treabă”.

Informaţiile nu par nefondate deoarece Mark Lester este naşul copiilor şi chiar i-a oferit lui Paris ocazia de a locui cu familia lui în Marea Britanie, după tentativa ei de suicid. Momentan Paris pare să se apropie de mama ei biologică, Debbie Rowe, cu toate că Michael Jackson nu a perceput-o niciodată ca pe o mamă potrivită pentru copii. De altfel, Debbie a renunţat de bună voie la custodia copiilor, nefiind constrânsă în acest sens de către Michael.

Cât despre cel mai mic dintre copiii Jackson, Michael îşi asumă paternitatea biologică a lui Blanket, declarând doar că a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat.

Până acum Jason Pfeiffer nu a mai dezvăluit nimănui aceste mărturisiri ale lui Michael Jackson, şi ar fi păstrat în continuare secretul cu care Michael l-a onorat, dacă nu ar fi simţit că e nevoie de măsuri mai ferme în ceea ce priveşte siguranţa copiilor starului. Jason crede că Paris are nevoie de câteva certitudini, nu de alte îndoieli, şi e de părere că Mark Lester ar putea avea o influenţă bună asupra vieţii ei.

 

SURSA: http://vdt.antena3.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției