Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, când un tânăr de 20 de ani s-a aruncat în Bega cu scopul de a scăpa de polițiști.
Se pare că oamenii legii efectuau semnale de oprire autoturismului care se deplasa pe Calea Șagului, în Timișoara. Tânărul în loc să încetinească, a accelerat, încercând să scape de agenții de poliție.
Șoferul nu era singur în mașină, ci cu un prieten. S-au oprit lângă Bega, după care s-au aruncat ambii în apă, înotând până la celălalt mal.
Într-un final aceștia au fost prinși de polițiști și au primit îngrijiri medicale.
Organele competente au stabilit că tânărul în vârstă de 20 de ani nu avea permis de conducere. Astfel i s-a întocmit un dosar penal.