S-a „copt“ ambrozia, iar numărul cazurilor de alergii pare a fi în creștere

0
550

Campania pentru combaterea ambroziei a început în primăvară. Ea trebuia finalizată până la finele lunii iunie. Deși amenzile au fost consitente, de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă și de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice, totuși cazurile de alergii de diverse forme par a se fi înmulțit în ultimul timp. Iar explicația este destul de la îndemână: în perioada august –septembrie, ambrosia ajunge la maturitate deplină. Iar alergiile cauzate de ambrozie sunt la ordinea zilei. O singură plantă matură poate elibera în atmosferă câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. Planta atinge perioada de maximă polenizare în lunile august – septembrie, şi se întinde până sfârșitul lui octombrie. Cea mai răspândită dintre speciile de buruieni aparținând genului Ambrosia o reprezintă specia Ambrosia artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustiei, în funcție de zonă. Ambrosia artemisiifolia este o plantă cu talia semiînaltă de 50 – 100 cm înălțime, uneori chiar mai înaltă la maturitate, cu rădăcina pivotantă foarte dezvoltată, de 1,2 – 1,5 metri. Toată planta este păroasă cu tulpina puternic ramificată, având aspect de tufă și diametru mare la bază.    Frunzele sunt penat-sectate, alungite și ascuțite la vârf, lobate, având pețiolurile cu aripi de culoare griverde argintie dinspre partea superioară spre partea inferioară. Frunzele sunt dispuse opus la baza tulpinii și alterne pe partea superioară și pe ramificații. Florile, purtătoare de polen, formează inflorescențe situate în vârful ramurilor, având forma alungită și compactă asemănătoare unui spic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.