Anul școlar trecut, pandemia a afectat până și serbările din  școli sau grădinițe. Mulți copii, din Arad și nu numai,  au fost dezamăgiți că nu-și pot lua rămas bun de la doamnele educatoare sau învățătoare, așa cum erau obișnuiți la fiecare sfârșit de an școlar. În acest an, se pare că,  preșcolarii, elevii dar și părinții se pot bucura de frumoasele serbări de final de grădiniță sau școală. ,,Se pot organiza serbări școlare, dacă sunt respectate regulile epidemiologice”, a declarat Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației, citat de Educatieprivata.ro.

Secretarul de stat a explicat că ”se pot organiza serbări, câtă vreme sunt respectate regulile prevăzute în legislație. Existe reguli privind adunările. Dacă organizează serbările afară, e minunat, să facă afară, respectând regulile generale, adică să fie până la 500 de persoane. Dacă sunt organizate la interior, să respecte regulile respective”.

Așadar, înainte de vacanța mare, copii își pot bucura părinții, bunicii și rudele, arătându-și talentele artistice,  la serbarea de sfârșit de an.

Recomandările redacției