A venit și ziua în care sărbătoritul din seara meciului dintre UTA și Luceafărul, de la care a apărut prima „schismă” majoră în lotul „roș-albilor”, să spună adio. Mădălin Ciucă a reziliat, la rându-i, contractul cu „Bătrâna Doamnă”, după ce fotbaliștii Grahovac și Strătilă, dar și preparatorul Țăran, o făcuseră în luna noiembrie a anului trecut. Cei pomeniți, dar și Alin Buleică, nu au respectat ora de stingere, mai ales că a doua zi, de dimineață, aveau antrenament, motiv suficient pentru conducerea clubului de a-i pune pe linie moartă.
Așadar, din cei cinci „renegați” a mai rămas doar unul și ceva ne spune că acesta va rămâne la Arad până la vară. Buleică nu mai poate evolua la o altă formație în acest sezon, motiv pentru care ar putea termina sezonul în „alb-roșu”, chiar dacă e evident că o va face la echipa a doua, în Liga a IV-a.
Revenind la Ciucă, acesta jucase în 14 partide pentru UTA în turul campionatului, având marcat și un gol, în succesul arădenilor la Suceava (3-2). Interesant că după datele InStat, fundașul de 35 de ani a fost al doilea în Topul utiștilor după prima parte a sezonului, în vârf fiind un alt fotbalist care s-a despărțit în această iarnă de Campioana Provinciei, Daniel Florea. Totodată, Ciucă a stat bine și la pasele precise, fiind al treilea utist în tur, după Adili și Burlă.
Sport 39
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »