Drumul care face legătura între Arad și Moneasa este, fără îndoială, cel mai circulat drum aflat în administrarea Consiliului Județean. Trebuie spus că o bună parte din acest drum, mai ales por­țiunea Arad-Șiria se află într-o stare jalnică, după trecerea sezonului rece gropile fiind din ce în ce mai dese și mai adânci, după cum trebuie precizat și că a fost cuprins într-un proiect amplu de reabilitare, lucrările urmând a începe spre sfârșitul anului și vor dura aproximativ trei ani, după cum anunțau, la sfârșitul anului trecut reprezentanții Consiliului Județean. De altfel, mai trebuie spus că Moneasa, stațiunea arădenilor, principalul punct de atrac­ție turistică a județului, nu are nicio legătură directă decentă cu județul Bihor, drumul de la ieșire din stațiune înspre județul vecin arătând ca un drum forestier. Astfel, turiștii aflați în stațiunile din Bihor trebuie să facă un ocol serios dacă vor să treacă și pe la Moneasa, ceea ce nu ne avantajează sub nicio formă. În aceste condiții, conducerea CJA a început demersurile pentru reabilitarea drumului Bîrsa-Moneasa-limită cu județul Bihor.
Drum Moneasa paginaInvestiție de peste       80 de milioane
Ieri, Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a semnat contractul de finanţare pentru drumul Bîrsa-Moneasa-limită judeţ Bihor. Potrivit reprezentanților CJA, este cel de-al treilea şi ultimul drum finanţat prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală). Tronsonul are o lungime de 28 kilometri, valoarea estimată a proiectului fiind de 80.887.142 lei cu TVA, din care finanţarea de la bugetul de stat prin PNDL este de 78.299.573 lei, respectiv 96,80%, iar cofinanţarea  din partea Consiliului Judeţean Arad, de 2.587.569 lei cu TVA, adică 3,20%.
„Este un drum important, strategic nu doar din punct de vedere al infrastructurii rutiere, ci şi pentru dezvoltarea turismului din judeţul nostru. Prin modernizarea acestui tronson, Bîrsa-Moneasa-limită judeţ Bihor, realizăm o legătură facilă şi sigură a întregului judeţ cu Moneasa dar şi o legătură direct a staţiunii cu judeţul Bihor. Practic «deschidem» accesul dinspre Bihor înspre Staţiunea Moneasa şi îi oferim o oportunitate de dezvoltare suplimentară”, susține Cionca.
La rândul său, vicepreședintele Sergiu Bîlcea a vorbit din nou despre faptul că județul a pierdut bani în urma revoluției fiscale, astfel încât a fost nevoie să se caute surse de finanțare alternative pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor județene.
„Acest drum face parte din strategia de reabilitare şi mo­dernizare a drumurilor jude­ţene, una dintre priorităţile noastre. Ne-am propus ca în acest mandat să reabilităm sau să modernizăm 300 de kilometri de drum judeţean, ceea ce ar însemna 25% din lungimea totală a reţelei de drumuri ce se află în administrarea noastră. Pentru a ajun­ge la acest obiectiv, şi luând în calcul bugetul mic al Consiliului Judeţean, diminuat drastic în 2018 de către Guvern, am căutat diferite surse de finanţare, prin fonduri europene sau guvernamentale. Acest drum este finanţat prin fonduri guvernamentale, dar din păcate am primit bani doar pentru trei din cele şapte drumuri pentru care am solicitat finanțare”, a completat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
(L.Ș.)

Recomandările redacției