Aşadar, deşi PSD reuşise să impună votarea moţiunii de cenzură într-o zi de sâmbătă, Opoziţia a răsturnat spectaculos situaţia. Pe scurt, moțiunea trebuia să fie citită miercuri, iar votul ar fi urmat să aibă loc sâmbătă. Iată, însă, că ordinea de zi a ședinței de miercuri a fost respinsă, fiind 194 de voturi împotrivă, 181 pentru, o abținere, iar trei nu au votat. Drept urmare, Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca moțiunea de cenzură să fie citită într-un plen reunit, joi, ora 10.00, iar dezbaterea și votul urmează să aibă loc joia viitoare, tot de la ora 10.00. Cum s-a ajuns la un asemenea rezultat, nu a putut PSD să-şi mobilizeze oamenii, pentru ca ordinea de zi să nu fie respinsă? Mi-e greu să cred că PSD-iştii sunt atât de habarnişti încât să nu prevadă o asemenea mişcare atât de simplă, aşa că mai degrabă miroase a tocmeală, niciuna dintre tabere nedorind, de fapt, urgentarea votării moţiunii. PSD-iştii i-au ironizat pe liberali şi pe ceilalţi, spunând că, de fapt, nu se grăbesc cu moţiunea, pentru că ştiu că vor pierde, în timp ce ei vor ca lucrurile să se clarifice cât mai urgent. Se pare că au avut dreptate măcar parţial, în sensul că opozanţii voiau să mai tragă de timp, dar nu au mai spus că şi ei doresc tărăgănarea votului.
Faptul că ambele tabere vor o amânare a verdictului este dovedit de faptul că birourile reunite ale celor două Camere au decis ca moţiunea să fie citită şi votată abia joi. Din moment ce singura problemă era ca votul să nu se dea în Week end, normal era să voteze luni sau marţi. Decizia ca totul să se tranşeze joi arată că ambele tabere au mai dorit un răgaz, pentru a încerca să mai cumpere nişte voturi, respectiv nişte parlamentari, PSD, în încercarea de a se salva în ultimul moment, iar PNL şi ceilalţi, pentru că acele semnături cu care se laudă PNL nu însemnă neapărat şi voturi. Pe alt palier, Pro România este principalul beneficiar al acestei prelungiri, primind pe bandă rulantă parlamentari de la PSD. Se spune că, după căderea Guvernului Dăncilă, se va forma un Guvern PSD-Pro România-ALDE. Într-o astfel de variantă, orice întărire cu noi parlamentari conferă Pro România o pondere serioasă în noul Guvern. Iar aceasta, este limpede, lasă drum liber accelerării unui transfer de forţe dinspre PSD spre Pro România.
Este clar că instalarea unui asemenea Guvern îi convine lui Iohannis, pentru că va putea să tune şi să fulgere în continuare împotriva PSD, cerându-le alegătorilor să-i confere un nou mandat, iar după aceea să-l ajute să scape ţara definitiv de „ciuma roşie„ votând PNL. Nu ştiu, însă, în ce măsură căderea Guvernului Dăncilă l-ar ajuta la alegerile prezidenţiale. Dacă trece moţiunea, Viorica Dăncilă nu va mai avea nicio şansă să ajungă în turul doi. Se zvoneşte că Iohannis s-a sucit, renunţând la ideea finalei cu Dăncilă, dorindu-l pe locul doi pe Diaconu. După părerea mea, dacă este aşa, Iohannis se cam joacă cu focul!

Recomandările redacției