S-a prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru renovarea clădirilor

0
380

Consilierii locali au aprobat prelungirea termenului de depunere a dosarelor pentru obținerea sprijinului financiar acordat proprietarilor de clădiri din zonele de acțiune prioritară din municipiul Arad. Este vorba de Hotărârea nr. 42/31.01.2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea din Regulamentul de aplicare a Legii nr.153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru zone de protecție a monumentelor istorice și pentru zonă monumente protejate în municipiul Arad – Program de sprijin financiar acordat proprietarilor de clădiri din zonele de acțiune prioritară din municipiul Arad. O parte dintre costuri pot fi chiar finanțări nerambursabile, iar acei proprietari care-și renovează clădirile, beneficiază de scutire de impozit pe clădiri pe o perioadă de cinci ani. „Termenul de depunere a dosarelor de 60 de zile de la publicarea anunțului de participare menționat la alin.(3) se prelungește cu încă 90 de zile, ca urmare a situației excepționale generată de situația de urgență și de alertă„, se arată în proiectul de hotărâre supus votului. Așadar, până la începutul toamnei, este timp suficient pentru a depune documentația necesară pentru a obține sprijin pentru renovarea clădirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.