Din această săptămână punctul de lucru de la Sântana al Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Ur­gență Arad și-a reluat activitatea, asigurând permanența în acordarea serviciilor medicale de urgență. Pe perioada în care a fost suspendată activitatea, administrația locală a orașului a realizat lucrări de reabilitare a fațadei și de reamenajare a zonei de triaj.
„Activitatea UPU SMURD Sântana a fost suspendată de pe data de 25 martie, în perioada stării de urgență, iar personalul de acolo a fost detașat, la acea vreme, la Arad. Am discutat cu medicul sef al UPU-SMURD, dr. Monica Puticiu și am decis să redeschidem punctul de lucru pentru ca cetățenii din această parte a județului să beneficieze de asistență medicală de urgență fără să mai fie nevoiți să vină până la Arad. Activitatea medicală este asigurată de către medici specialiști în medicină de urgență din cadrul Unității Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat ec. Florina Ionescu, mana­ger interimar SCJU Arad.
Punctul de lucru funcționează cu nouă medici, șase asistente și trei infirmiere, iar printre medicii care lucrează la Sântana se numără și doi dintre cei trei medici care au ajutat colegii din Republica Moldova în lupta cu pandemia COVID-19.
Personalul medical de specialitate va de­servi întreaga populație a orașului Sântana, a satului Caporal Alexa și a localităților din împrejurimi „Mulțumim domnului preșe­dinte Iustin Cionca, conducerii DSP Arad și conducerii Spitalului Judetean Arad pentru implicare!”, spune primarul Daniel Sorin Tomuța. 

Recomandările redacției