Deşi ar trebui să se încadreze deja în firescul unei vieţi cotidiene, situaţia unor servicii introduse în ultimii ani în zonele rurale, precum cel al colectării gunoiului menajer, a început să creeze nemulţumiri printre… plătitori. Un exemplu este comuna Şicula unde au apărut situaţii care au alterat relaţia dintre administraţie şi firma ce se ocupă de colectarea gunoiului.
Primarul Aurel Radiţa sublinia că situaţia efectuării acestor servicii în zonele rurale este mai complexă decât pare la prima vedere.
„Introducerea acestui gen de servicii contra-cost ne-a fost impusă de cerinţele UE. Faptul că în 2009 – împreună cu alte şapte primării am fost cooptaţi în constituirea acestei societăţi care să colec­- teze gunoiul contra-cost n-a fost tocmai o bucurie pentru localnici. A mai venit şi criza şi s-au înregistrat unele întârzieri în colectarea taxei de salubritate. Apoi acest gen de serviciu are un regim mai special şi firma care-l face trebuie să ţină cont de asta. Din păcate ne-am trezit la finele anului trecut că nu se mai colectează gunoiul joia. Am luat legătura cu firma, am avut unele discuţii, am făcut şi unele plăţi şi sperăm că situaţia se va normaliza“ ne spunea primarul.
Săptămâna trecută se pare că negocierile purtate au avut rezultatul scontat şi orarul executării acestui serviciu a intrat, cât de cât, în normal.
„Ni s-a ridicat gunoiul joia asta, în urma negocierilor purtate; pentru a doua oară în acest an (!). Sperăm că de-aici încolo lucrurile se vor normaliza. Fireşte, aşteptăm cifrele bugetului pentru a ne realiza plăţile restante, a putea stabili proiectele şi priorităţile anului în curs“ – ne spunea, vineri, viceprimarul Ioan Cârja.

Recomandările redacției