Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Pascu, și totodată antrenor de tenis şi consilier al Federaţiei Române de Tenis, a încetat din viaţă, mier­curi, la vârsta de 85 de ani.
„O veste foarte tristă pentru sportul românesc: Mircea Pascu, unul dintre cei mai mari conducători din istoria sportului din România, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani. Fost conducător al FRF, Mircea Pascu a fost foarte implicat şi în viaţa tenisului românesc, din postura de antrenor de tenis, în condiţiile în care tenisul a fost chiar specializarea sa în cadrul facultăţii, dar mai ales din postura de sfătuitor, fiind unul dintre cei mai apreciaţi consilieri ai Federaţiei Române de Tenis, un nume important în istoria acestui sport. Federaţia Română de Tenis este alături de rudele şi prietenii care trec prin momente grele şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate“, anunţă Federaţia Română de Tenis pe site-ul său oficial.
De asemenea, Federaţia Română de Fotbal a transmis condoleanţe familiei. „Înaintea partidelor din următoarea etapă a competiţiilor organizate de FRF va fi ţinut un moment de reculegere în memoria lui Mircea Pascu. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi“, informează site-ul FRF.
De asemenea, Pascu a deţinut de-a lungul carierei sale, mai multe funcţii în cadrul forurilor fotbalistice internaţionale precum membru al Comisiei Fair-Play a UEFA, membru al Comisiei de organizare a competiţiilor europene sau membru în Comisia de protocol a FIFA.
Aleksander Ceferin, președintele UEFA, și-a exprimat și el regretul pentru dispariția lui Mircea Pascu, printr-o scri­soare transmisă către Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
„În numele UEFA, aș dori să transmit condoleanțe pentru pierderea domnului Mircea Pascu. Vrem să ne exprimăm mulțumirile și aprecierile pentru deceniile în care a servit fotbalul, ca președinte al unor cluburi precum Corvinul Hunedoara, Jiul Petroșani sau Rapid București, dar și ca vicepreședinte al Federației Române de Fotbal între 1983 și 1989 și, bineînțeles, președinte FRF între februarie și august 1990.
De asemenea, va fi amintit ca membru al Comitetului competițiilor pentru cluburi UEFA (1984-1992) și Comitetul Fair Play (1992-1998), precum și membru al «UEFA Amicale des Anciens circle».
Vă rugăm cu drag să împărtășiți cele mai sincere condoleanțe familiei și celor dragi” a fost mesajul președintelui UEFA.
 

Recomandările redacției