leacFotbalul arădean și-a pierdut, ieri, unul din oamenii care i s-au dedicat sută la sută. Ionuț Leac, fotbalist al UTA-ei la trecerea dintre deceniul cinci spre șase, conducător în ultimele două decenii al Comisiei de Copii și Juniori Arad s-a stins fulgerător ieri după-amiază, îndoliind lumea sportului-rege. Avea 70 de ani.
Născut pe 26 iunie 1942, a început fotbalul în echipa școlii din Cartierul Sânnicolau Mic, apoi Coco Dumitrescu l-a chemat la juniorii UTA-ei. După un rodaj la Gloria, a revenit în Calea Aurel Vlaicu, unde a avut bucuria să joace într-o mare generație a Bătrânei Doamne de la sfîrșitul anilor 1950, alături de nume ca Floruț, Metskas, Țîrlea, o celebră tripletă ofensivă a vremurilor, ori de marile talente Chivu ori Comisar, cu titanii Coloman Braun Bogdan și Nicolae Dumitrescu antrenori. Antrenor devenise simbolul fotbalului arădean, Iosif Petschovschi, pe care-l ajuta profesorul Pompei Siboteanu. „Nu mi-a venit să cred că pot juca alături de fotbalişti de talie internaţio­nală. Portar era Liviu Coman, fost la Rapid. Era Szucs, 13 ani a evoluat la UTA, apoi Kapas, Neamţu, unul din cei mai buni stoperi din ţară. La mijloc erau Metskas, Koszka, a jucat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Băcuţ II, Selymes, Mircea Sasu, Czako, Ţârlea, Chivu, Ion Vasile, care acum e deputat. Să ajung eu, din Sânicolau Mic, alături de ei… Ca oameni, erau extraordinari. Toţi erau prieteni”, povestea nea’ Ionuț, amintindu-și de un unic „botez” în vestiarul arădean.
Pătruns în vestiarul UTA-ei împreună cu Dumitru Chivu, au fost preluaţi de portarul Coman, care le-a indicat un dulap: „Aici să vă schimbaţi”. S-au conformat, dar în vestiar a pășit Kapas. Era dulapul lui, pe care trasase 11 linii, una pentru fiecare an petrecut la UTA! Coman a lămurit însă problema, iar cei doi au intrat în frumoasa familie a Bătrânei Doamne…
Trei ani a petrecut la UTA, apoi a jucat la Marina Mangalia, iar o ultimă bornă părea să fie Minerul Anina, unde antrenor îi era marele Băcuț I, campion cu ITA. Timp de un deceniu n-a mai jucat, dar, la 38 de ani, echipa cartierului său, Libertatea Sânicolau Mic, l-a rechemat în iarbă și a câștigat campionatul județean! Ca antrenor, a activat la Gloria Arad.
De mai bine de două decenii, mai exact 22 de ani, Ionuț Leac a îndeplinit rolul de șef al Comisiei de Copii și Juniori îin cadrul Asociației Județene de Fotbal din Arad. Sub ochii lui s-au perindat atâția fotbaliști talentați și nu-i greu de ghicit că marile bucurii i-au venit cînd i-a văzut pe cât mai mulți dintre ei realizați.
Dumnezeu să te odihnească, nea’ Ionuț!

Recomandările redacției