S-a stins și Dorin Anastasiu

0
1319

Cântăreţul de muzică uşoară Dorin Anastasiu a murit sâmbătă la vârsta de 78 de ani.

Artistul originar din Craiova a câştigat acum mai bine de 50 de ani trofeul „Cerbul de Argint“, alături de Angela Similiea. Printre cântecele sale celebre se numără melodii precum „Nu pleca”, împreună cu Mihaela Runceanu, şi „Într-un oraş, într-un tramvai”.  

Dorin Anastasiu s-a născut la Craiova, pe 6 iulie 1943. Potrivit ştiriletvr.ro, a fost profesor de canto şi dicţie pentru copii şi adolescenţi care şi-au dorit  o carieră muzicală.  

Între 1954-1957 a urmat cursurile Şcolii de coregrafie, la Bucureşti. Tot în Capitală a absolvit cursurile Liceului “Ion Neculce” şi, în 1967, ale Facultăţii de Instalaţii din cadrul Institului de Construcţii. La şcoala populară de artă a urmat atât cursurile clasei de teatru, cât şi cele de muzică uşoară.  

În 1966, a obţinut premiul I la Festivalul naţional studenţesc, iar un an mai târziu a debutat la radio, în 1968 la TV. A urmat apoi înregistrarea a peste o sută de creaţii ale celor mai cunoscuţi compozitori români. După un premiu II la festivalul internaţional de la Soci (URSS), în 1968, cu o piesă de George Grigoriu, în 1969 a obţinut premiul I de interpretare la Mamaia, cu două piese de Alexandru Mandy, şi, ca urmare, a fost desemnat să reprezinte România la ediţia din anul următor a «Cerbului de aur».

  A fost nelipsit mult timp pe scena festivalului de la Mamaia.   

Dorin Anastasiu a jucat în câteva lungmetraje şi şi-a împrumutat frecvent vocea unor personaje în filmele de desene animate. A fost redactor, profesor şi prezentator la emisiuni de succes de la TVR şi Antena 1.

sursa: adev.ro/qzmqwc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.