S-au ales cu dosar penal și amenzi de 1.500 de lei în total, după bătaia din Parcul Copiilor

0
391

Bătaia stârnită din cauza unui tobogan, în Parcul Copiilor din Arad, s-a încheiat cu dosar penal și trei amenzi. 

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală după ce între două femei a avut loc bătaia din parc, chiar de Ziua Copilului, în care au fost implicați și trei bărbați.  

„A fost întocmit un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe, totodată fiind sancționați 3 bărbați pentru scandal, cu amenzi în valoare totală de 1.500 lei”, au spus cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad. 

Amintim că, femeile erau împreună cu copiii în parc, când la un moment dat, cearta a izbucnit de la copiii care nu puteau să împartă toboganul. 
Una dintre femei era însărcinată, iar cealaltă femeie era chiar soția unui cunoscut interlop de etnie romă din Arad. 
Cearta provocată a îndemnat-o pe cea de-a doua să ude copilul femeii gravide cu apă, aceasta i-a vărsat apa chiar peste cap. 
Astfel, femeia însărcinată a sărit în apărarea copilului său. 
Cearta a început să se încingă, în timp ce încă aproximativ 70 de copii se bucurau de ultimele clipe frumoase ale zilei de 1 iunie în Parcul Copiilor. 
Socrul interlopului, care era și el în parc, a lovit-o în burtă pe femeia gravidă și, cireașa de pe tort, a mai și scuipat-o. 
De asemenea, la scurt timp a apărut un alt bărbat, care face parte din familia interlopului, acesta doar a scuipat femeia. 
Nu doar femeia însărcinată a avut de suferit. O altă femeie care o însoțea pe aceasta a primit și ea o palmă. 
La final, soțul femeii însărcinate s-a prezentat la fața locului, la fel a făcut și cunoscutul interlop. 

Cei trei bărbați au primit amenzi în valoare totală de 1.500 de lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.