Zeița Fortuna le-a surâs celor de la Victoria Zăbrani la coborârea cortinei peste turul ediției de campionat 2019-2020 a Ligii a IV-a Arad. Deși nu a jucat grozav pe Arena „Momir Dusan”, din Felnac, riscând deseori să și primească gol, formația lui Mutică a scos maxim și, profitând de semieșecul Curticiului la Beliu, stă de una singură în fotoliul de lider, lângă foc, până la primăvară.
Fără Răzvan Fritea (suspendat), Felnacul a început bine prin fratele acestuia. Dar, Vali Fritea a tras peste poartă din interiorul careului în minutul 5, pentru ca 120 de secunde mai târziu, Mitrea să respingă de la rădăcina barei execuția lui Maxim. Tot „decarul” gazdelor a mai avut un șut bun ce a trecut de puțin pe lângă poartă, iar S. Măgulean a tras și el peste transversală. Viceliderul s-a trezit după o jumătate de oră, când Mandache a reluat din „foarfecă” la o palmă de rădăcina barei lui Șoltesz. Imediat după a avut și Ghergar o ocazie bună la centrarea lui Zele, dar capului atacantului lui Mutică s-a dus peste poartă.
În actul secund, impresia generală a fost că ambele echipe acceptă egalul la final de an, după principiul mai bine doi răniți decât un mort. Astfel, s-au mai născut doar două ocazii înainte de lovitura de grație a oaspeților. În minutul 55, Gyebnar a șutat sub transversală, dar Mitrea a scos în corner, iar Bier a reluat cu pieptul puțin pe lângă poartă după centrările lui Zele și Hodan. Și a venit al patrulea minut de prelungire. Zele a bătut în 6 metri o lovitură liberă de la 40 de metri, Ionuț Pașcu a șters balonul cu capul și l-a bătut pe Nichici pentru punctele ce o duc pe Victoria în fruntea ierarhiei fotbalului județean.
Felnacul pierde primul meci de la dispariția tragică a președintelui Dan Ristin, dar mai are la dispoziție restanța cu Pâncota, de sâmbăta viitoare, să ia punctele ce ar urca-o până pe locul 7, în locul celor de la Glogovăț. „Am avut o primă repriză cu situații bune, nu am putut marca și am luat gol în minutul 94. E dureros să pierzi la ultima fază, era corect să fi câștigat noi, ei nu au avut nici un șut pe poartă, doar unul bâlbâit în minutul 34. În fine, la ultima fază, «centralul» putea opri jocul pentru că un jucător de-al nostru era căzut jos. Adversarul a profitat și s-a bucurat de victorie. Joacă pe bani și prime, bravo lor, noi sper să ne revenim din primăvară”, a spus Ruben Pîncotan, antrenorul secund al lui VI-FE.
Așadar, Dorel Mutică termină prima sa jumătate de an pe banca Zăbraniului pe primul loc în Liga a IV-a Arad. „S-a terminat și această etapă, știam că va fi un meci greu. Gazdele au început mai bine, au fost peste noi, am fost din nou apatici ca în ultimele partide. Îmbucurător este că în repriza a doua am revenit în joc. Ne-am și creat anumite ocazii, prin intrarea lui Iova și Hodan s-a văzut un plus. A fost un joc fragmentat, deciziile arbitrilor au supărat ambele formații, sunt bucuros că am terminat pe primul loc. Din păcate jocul a suferit. Sigur, să nu uităm că a fost a 15-a etapă, mulți jucători și lucrează și obo­seala de la jocuri și antrenamente s-a adunat. Eu sunt mândru de ei, de ceea ce am realizat împreună cu ei”, a spus fostul fundaș de cupe europene al Stelei.
Formații:
Felnac: Soltezs (75 Nichici) – Edu, Șiclovan, V. Fritea Gyebnar – Vidac, S. Bogdan – S. Măgulean, N. Maxim (79 Țigan), Drîglă – C. Gabor (79 Leuca).
Zăbrani: Mitrea – Topai, Pașcu, Bier, Moisă (46 Iova) – Poenaru (61 Hodan), Vasilca – Kocsis, Zele, Mandache – Ghergar (67 Iorgovan).
Arbitri: Radu Bîtea – Gabriel Hărduț, Zoltan Nagy.
Observatori: Romulus Tănăsescu, Ioan Hamza.

Recomandările redacției