Politica de austeritate a lui Nicolae Ceaușescu, lipsa căldurii și alte neajunsuri au cauzat o fierberă tăcută în societate acum 32 de ani.

Timișoara ridică temperatura țării

La Timișoara au existat deja la începutul lui decembrie 1989 forme de protest, însă lucrurile au luat cu adevărat o întorsătură spectaculoasă când la televiziunea maghiară au început să se dea imagini cu pastorul reformat László Tőkés. Până în data de 15 decembrie, enoriașii și alți cetățeni au vegheat în fața bisericii din Piața Maria. Protestele au izbucnit însă cu adevărat de abia în 16 decembrie, după ce pastorul făcuse afirmații critice în mass-media internațională. După ce au pătruns în Comitetul Județean, au distrus documente și au încercat chiar să incendieze clădirea, protestatarii au fost opriți de Armată și lucrurile au degenerat rapid, iar Timișoara a prins un aer apocaliptic, cu focuri de armă, tancuri și elicoptere.

Aradul iese în stradă

După 18 decembrie, sunt trimiși către Arad de către Elena Ceușescu trei mari demnitari, la care se adaugă un general. În scurt timp se formează un comandament unic județean, coordonat de prima secretară PCR Elena Pugna. În noaptea de 20 decembrie, arădenii au început să scrie lozinci pe pereți, lozinci care sunt rapid îndepărtate, Aradul fiind astfel al doilea oraș reședință de județ care se revoltă.

În dimineața zilei de 21 decembrie, după 7:40, muncitorii de la Orologerie încetează lucrul în urma unei întreruperi de curent și ies în stradă să protesteze împotriva regimului, conduși de muncitorul Dănilă Onofrei. Li se alătură curând muncitorii de la UTA, Fabrica de Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului. Cu toții merg spre centrul orașului.

Aproape de Centru, protestatarii sunt întâmpinați de Armată cu focuri de armă îndreptate spre cer. Protestatarii încep însă manifestațiile pașnice chiar în fața soldaților.

Se constituie, mai târziu, primul comitet local al Frontului Democratic Român din Arad.

Din totalul de aproximativ 80.000 de protestatari, se împrăștie cei mai mulți după lăsarea întunericului, în Centru rămânând doar aproximativ 100 de protestatari și 1.000 de militari. Unii membri ai comandamentului unic vor să îi lichideze pe protestatari, însă se lovesc de opoziția primei secretare, Elena Pugna, și a unor comandanți militari.

Protestele se extind, pe parcursul întregii zile, și în alte localități din țară, cum ar fi Buziaș, Sibiu, Cugir, Târgu Mureș, Caransebeș, Hunedoara, Reșița, Brașov.

Fuga soților Ceaușescu. Aradul- oraș liber

Revoluția arădenilor continuă în fața televizoarelor, unde aceștia îl urmăresc pe Nicolae Ceaușescu la balcon și sunt pornite represiunile, fiind răniți sute de oameni.

Totul culminează cu „sinuciderea” ministrului Milea, numirea ca ministru al Apărării pe Victor Stănculescu și, desigur, fuga cu elicopterul a soților Ceaușescu și ocuparea Televiziunii Române.

În dimineaţa zilei de 22, în piaţa din Arad s-au adunat circa zece mii de oameni. S-a instalat o staţie de amplificare pentru liderii manifestanţilor. Aceştia, rând pe rând se adresau mulţimii, se clamau lozinci şi se rosteau rugăciuni. Înainte de fuga dictatorului Ceauşescu, numărul manifestanţilor era de peste zeci de mii de arădeni.

În 22 decembrie 1989, la orele 14,00, a început retragerea TAB-urilor şi soldaţilor din piaţă şi împrejurimile sediului Comitetului Judeţean.

Pe la orele 14.30, după retragerea armatei din sediul administrativ, la balconul Primăriei s-a instalat o staţie de amplificare, de unde Valentin Voicilă a declarat Aradul oraş liber, a făcut din nou apel la calm şi ordine, a apelat la sportivi (luptători, boxeri) să vină în clădire pentru a organiza paza şi protecţia.

S-a format un nou organism, care a preluat conducerea administrativă a oraşului şi judeţului Arad. Pe lângă cei 14 de pe lista primului Comitet al Frontului Democratic Român, format în 21 decembrie 1989, au fost cooptaţi în noul organ reprezentanţi din întreprinderi şi instituţii, inclusiv militari. Valentin Voicilă a fost ales preşedinte. Se părea că la Arad nu va fi vărsare de sânge, dar sosirea – la ora 21,00, cu avionul, a generalilor Nuţă şi Mihalea, a marcat debutul etapei sângeroase a revoluţiei arădene. Au fost lansate diversiuni tipic securiste, despre otrăvirea apei oraşului, atacuri false, tiruri de arme automate din podurile unor clădiri. Aşa s-a ajuns la uciderea unor oameni, în majoritate covârşitoare tineri.

Moștenirea Revoluției din 1989

După 32 de ani, România are un aer trist, oamenii fiind dezamăgiți de istoria post-decembristă care le-a adus mai multă libertate, dar nu neapărat un trai mai prosper. Cu toate acestea, Revoluția din 1989 rămâne în inimile noastre ca un punct de cotitură, de la care nimeni nu a mai putut fi la fel.

„Faptul că poți sta vertical (este moștenirea Revoluției). Faptul că românii erau gata să moară, în perioada comunistă, pentru libertate e puțin lucru? Cred că nu. Moștenirea noastră este o moștenire a sângelui, a jertfei, este o moștenire a curajului, a bărbăției, a puterii. Este o moștenire care continuă lupta din Primul Război Mondial pentru libertate. E o moștenire extrem de densă și bogată”, a spus Valentin Voicilă.

Din totalul de 24, trei arădeni au murit pe 22 decembrie, 8 pe 23, zece pe 24, doi pe 25, iar unul a decedat la spital pe 29. Eroii Revoluției din municipiul nostru erau, majoritatea, foarte tineri și „tinere” erau și năzuințele lor.

  • Iulia spune:

    Va felicit pentru acest frumos articol si va urez sarbatori fericite. Sa ne bucuram toti de Nasterea Domnului!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției