Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a publicat ieri, pe pagina oficială de internet a Agenției (www.afir.info), variantele finale ale ghidurilor solicitantului aferente submăsurilor 6.2: Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, și 6.4: Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole.

Ghidurile solicitantului pot fi consultate în vederea întocmirii cererilor de finanțare pentru sesiunea de cereri de proiecte care va fi deschisă peste o săptămână, pe 28 iulie 2016.

Odată cu această sesiune de primire a proiectelor se aplică noi reguli la depunerea online a cererilor de finanțare. Astfel, plafonul de depunere a proiectelor se majorează de la 120% la 200%, iar în primele cinci zile calendaristice pe fiecare etapă de depunere nu se aplică plafonul maxim de depunere, indiferent de valoarea fondurilor solicitate prin proiectele depuse.

Măsurile sunt în conformitate cu Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate, program lansat de premierul Dacian Cioloș în luna martie a acestui an şi prin care se urmărește, între altele, stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de locuri de muncă, creșterea veniturilor populației rurale, reducerea diferențelor dintre mediul rural și urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe siteul guvernului: www.gov.ro, la secțiunea obiective, subsecțiunea strategii-politici-programe.

Solicitanții interesați să obțină finanțare europeană nerambursabilă prin intermediul submăsurilor ce vizează sectorul nonagricol, respectiv submăsurile 6.2 și 6.4, pot consulta gratuit ghidul solicitantului pe pagina oficială de internet a AFIR: www.afir.info.

Recomandările redacției