S-o credeţi voi

Ştirea începutului de săptămână pare a fi faptul că Guvernul Cioloş nu a mai cuprins în Bugetul pe 2016 bani pentru Biserică. Şi, ca extindere, nu vor fi finanţate bisericile. Asta s-o creadă cei care nu-i cunosc pe politicieni. Sau care îi cunosc prea puţin…
Cred că afirm public a patra oară. Cel puţin. Adică faptul că apreciez buna credinţă (nu cea religioasă!) a lui Dacian Cioloş. Că încearcă să facă o altfel de administraţie publică, una bazată într-adevăr pe agenda cetăţeanului, nu pe diferite agende electorale, care patinează uşor spre interese personale sau/şi de grup. Dar…
Să nu uităm că 2016 este un an electoral! Să nu uităm că miza politicienilor este una clară, fiecare dintre cei care sunt pe funcţii alese dorindu-şi să mai fie aleşi, iar la asta adăugând şi lista mult mai lungă a celor care stau pe tuşă şi aşteaptă şi ei o felie de tort. Să nu uităm că Bugetul de stat, în forma sa actuală, adică stadiul de proiect, poate fi (şi sigur va fi!) supus modificărilor, prin diferite artificii denumite pompos amendamente. De asemenea, să nu uităm că preoţii (pastorii, imamii, şamanii şi toţi ceilalţi din această categorie) reprezintă un magnet pentru oamenii de rând. Când spune ceva popa de la amvon, apăi musai că-i aşa. Deci, influenţa preoţilor în procesul electoral nu este deloc una minoră şi nu poate fi exclusă printr-o simplă propunere a premierului Dacian Cioloş. O fi acesta expert în politici europene, tehnocrat până-n măduva oaselor, specialist în ale administraţiei, dar totul până la cele sfinte. Influenţa preoţilor în comunitate este majoră! Indiscutabil! Vă pot da zeci de exemple în care influenţa religioasă a decis alegerile, primari şi parlamentari, fie pe funcţie fie în devenire, care sunt văzuţi în biserici de diferite religii sau rituri. Într-o vreme era o adevărată dispută electorală pe marginea finanţării bisericilor. Îmi aduc aminte că fostul consilier prezidenţial Dorel Onaca, pe atunci candidat din partea Aradului la Senatul României, a descins într-o biserică din judeţ şi a deplâns starea în care se afla lăcaşul de cult. „Cum putem să avem noi, românii, un astfel de lăcaş de cult? Donez 10 milioane pentru această biserică românească!” – citez aproximativ, din memorie. Cineva, nu mai ştiu cine, poate Gheorghe Feieş, poate Adi Pantea, poate Pavel Cristea, cei care se aflau în preajma celebrului scafandru, l-a împuns discret şi i-a explicat că faza cu „fraţii români” cam scârţâie. Nu de alta, dar bise­rica respectivă era una catolică. Onaca a întors-o imediat: „Şi ungurii sunt fraţii noştri!” Semn că, oricât de scufundac era Onaca, tot şi-a dat seamă imediat de necesitatea şi utilitatea politică a implicării preoţilor în campania electorală. Şi-atunci?
Eu cred că orice ar face Cioloş ca să scoată clasa ecumenică din ecuaţie, n-o s-o poată face! Fie şi dacă Bugetul trece de cenzura Parlamentului, tot mai rămân alte două „staţii” intermediare care ar putea readuce pe tapet finanţarea Bisericilor: consiliile judeţene şi consiliile locale, pentru că interesele politice se întind dincolo de Bugetul de Stat, dincolo de intenţii nobile aşa cum încearcă să le aibă Dacian Cioloş! Chiar dacă nu va fi o finanţare unitară, fiecare candidat aflat pe funcţie va încerca să-şi fidelizeze feţele bisericeşti, apelând, dacă e cazul, la bugetele locale.
Personal, n-aş vrea să generalizez situaţia, să spun dacă e bine sau rău să se finanţeze bisericile. Cred că ar trebui luată fiecare cerere în parte şi, acolo unde chiar este necesar, să se ajute comunitatea. Direct, deschis, fără intenţii politice…