Vorbeam cu prietena mea în Ajunul Anului Nou despre necesitatea de a stabili obiective la trecerea dintre ani. De fapt, nu cred că ar trebui să ne limităm la ocazii speciale, doar că o astfel de zi vine cu o motivație în plus pentru a porni cronometrul. De multe ori, obiectivele nu ni se îndeplinesc, dar în multe situații putem observa că, deși cu mari ocolișuri, lucrurile o pot lua pe o pantă favorabilă chiar în ciuda unui an precum 2020.

Pentru 2020 mi-am dorit să mă las de fumat. Fumatul îmi încurca viața destul de mult și, deși îmi plăcea nespus să fumez, îmi doream foarte mult și să mă las. Pe lângă nenumăratele dezavantaje legate de sănătate, să nu poți sta liniștit fără o țigară poate deveni destul de enervant și incomod. Una peste alta, am reușit să mă las de fumat de aproape două luni și intenționez să stăruiesc în hotărârea mea.

Un alt lucru pe care mi-l doream foarte mult era un loc de muncă la distanță, adică pe care să îl pot face de acasă. Nici prin cap nu-mi trecea că voi ajunge să îmi îndeplinesc dorința în condițiile prin care trec momentan, dar voi lua partea bună a lucrurilor și voi spu­ne că, pe la sfârșitul anului 2020, mă bucur că dorința a început să mi se îndeplinească.

Nu vreau să-mi arăt lista pentru 2021, nu neapărat pentru că sunt superstițioasă, ci pentru că mi se pare că atunci când încep să îmi comunic direcția, se găsesc numeroase persoane care, chiar fără voia lor expresă, reușesc să mi-o schimbe. Găsesc, așadar, că cel mai bine e să-ți spui traseul altora atunci când ai un plan și începi să capeți dovezi că îl poți îndeplini.

În ceea ce privește obiectivele, acestea ar trebui să aibă anumite caracteristici. Cel mai important e ca obiectivele să îți aparțină și să te caracterizeze. Nu are niciun sens să împrumuți obiectivele altora fără să le adaptezi la ceea ce-ți dorești tu să faci. O motivație implantată astfel nu este o motivație reală. În al doilea rând este important să îți notezi obiectivele și să le revizitezi periodic pentru a vedea ce progrese ai făcut și la ce ai mai putea lucra. Nu în ultimul rând, e important să modelezi astfel obiectivul încăt să fie realizabil într-o anumită perioadă de timp.

Ca să ne întoarcem la punctul de la care am pornit, cred că nu poate fi decât extraordinar să poți avea mereu o viziune reîmprospătată și obiective noi pentru viitor. Nu numai că te ține ocupat, ci te și mobilizează imediat, deci îți dă și posibilitatea de a evita să ajungi la o anumită vârstă doar pentru a consemna că aveai și timpul și resursele să realizezi ceva și nu ai făcut-o. Toate aceste lucruri fiind zise, vă doresc un an nou plin de împliniri și să cugetați bine la ce vă doriți să realizați în noul an.

Recomandările redacției