Biblioteca Județenă „ Alexandru  D. Xenopol  Arad  va găzdui,  vineri, 12 august 2022, ora 17.00,  în Grădina de lectură o labnsare de carte. Este vorba de volumul   „Trenul de zece și un sfert”. Cartea este  scrisă de Ildiko Șerban și a apărut la Editura Colorama  în  2022,  ca premiu  al editurii (secțiunea-proză) pentru cartea aceleiași autoare, „Cuibul din păsări”, apărută la aceeași editură, în anul 2021.”Trenul de zece și un sfert” este o  tulburătoare nuvelă  a  cărei poveste conține elemente autobiografice,  o descătușare confesivă terapeutică, necesară. Coperta a patra este semnată de poeta și editoarea Emilia Poenaru Moldovan, iar prefața de poeta Mihaela Meravei. Ilustrația copertei aparține artistului Ioan Astăluș. Volumul va fi prezentat de Vasile Dan, președintele Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, de psihologul Crina Stan și de profesor Rodica Oros. Evenimentul va fi moderat de cronicarul cultural Lucia Bibarț, iar momentul muzical va fi asigurat de Anamaria Buțurcă, interpretă de operă. Cartea se poate comanda de pe site-ul Editurii Colorama, Cluj-Napoca, sau se poate achiziționa la lansare.

Recomandările redacției