Sabin Mariș, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a încetat din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă. Acesta se afla la domiciliu. Corpul său a fost depus la capela Kuki din Cartierul Grădiște unde timp de două zile a fost ţinut priveghi. Slujba de înmormântare are loc astăzi, de la ora 14.00, la capela Kuki, iar înmormântarea va avea loc la cimitirul din Gai la ora 15.00.
Născut în 25 martie 1948, Sabin Mariș s-a confruntat în ultimii ani cu probleme de sănătate, la sfârșitul anului trecut fiind supus unei intervenții chirurgicale.
Sabin Mariș, cu o vechime în magistratură de peste 30 de ani, a ocupat funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad din 2004 până în 2008, când s-a pensionat. Ulterior, a activat ca avocat în cadrul Baroului Arad.
De asemenea, Sabin Mariș a activat și în politică, fiind secretar executiv în PSD Arad, dar a și candidat pentru Parlamentul României, pe listele USL, la alegerile din 2012.
(A.C.)

Recomandările redacției