În urma controalelor pompierilor în mai multe localuri, o sală de evenimente din municipiu a fost închisă pentru că s-au descoperit mai multe deficienţe în ceea ce priveşte securitatea la incendiu. „În urma controlului efectuat la o societatea comercială din judeţul Arad cu profil de «alimentaţie publică» (sală de evenimente), s-a constatat deficienţe pentru care în conformitate cu art.3, alin.1, lit.f, s-a aplicat o amendă contravenţională de 30.000 lei şi s-a dispus măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor până la intrarea în legalitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Insepctoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

În perioada 02.12.2015 – 07.12.2015, au continuat activităţile de control ale ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad la societăţi comerciale cu domeniul de activitate „alimentaţie publică” (cluburi, discoteci, baruri, restaurante, sala evenimente). Au fost executate controale atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte la locaţiile care îşi desfăşoară activitatea doar noaptea. Inspectorii au verificat 13 de societăţi comerciale unde au fost depistate 55 nereguli: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu; deficienţe privind organizarea apărării împotriva incendiilor; lipsa sau reducerea gabaritului căilor de evacuare; deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărarea împotriva incendiilor; nereguli din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă având caracter tehnic, identificate în obiectiv; lipsa instalaţiilor de stingere a incendiilor şi detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului. Pentru aceste nereguli au fost aplicate 38 avertismente şi 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 87.804 lei. O parte din nereguli au fost sancţionate cu avertisment sau remediate pe timpul controlului. „Activitatea pompierilor salvatori se desfăşoară în sprijinul şi pentru cetăţean, principalele obiective ale instituţiei noastre fiind eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite este necesară dezvoltarea culturii de securitate în rândul populaţiei, activitate ce vizează reducerea numărului situaţiilor de urgenţă, care de cele mai multe ori se soldează cu victime omeneşti şi pagube materiale”, a mai declarat căpitan George Pleşca.

Recomandările redacției